Ambalaj proteic

Provocarea transumanismului nu ar fi fost una atât de puternică astăzi în lipsa dezvoltării unui comportament ipocrit, a vinderii unor iluzii periculoase și a înstrăinării omului de Creatorul său. Este momentul ca, privind la noile reali­tăți, să ne recăpătăm luciditatea și să redobândim discernământul necesar pentru a limita excesele grave ale unei gândiri luciferice, lipsite de har dumnezeiesc.

Proteus - prototip al ipocriziei

În vechea mitologie greacă regăsim un personaj pe nume Proteus, care avea abilitatea de a se me­tamorfoza în diferite plante și animale. „Cameleonic” la înfă­ți­șare, capabil de a eluda astfel orice pericol și de a înfrunta orice adver­sar, Proteu poate fi considerat cu ușurință atât o emblemă a ipocriziei, cât și un simbol al transumanismului modern. Este clar că transu­manismul visează în continuare să facă din oameni un fel de creaturi mitice proaspăt importate în realitatea actuală, a căror formă, mărime, grad de inteligență să se schimbe după bunul plac al imaginației bolnave expuse nu de puține ori în lucrări pretins academice.

În ceea ce privește ipocrizia, oamenii care o practică pot dispune de multe măști, dar acestea ajung să nu mai acopere un chip, ci o masă diformă, imposibil de reconstituit în frumusețea ei inițială câtă vreme nu se renunță la acest păcat „proteic”. Modul cameleonic în care oamenii ipocriți își schimbă nu doar ideile, ci chiar și principiile este, efectiv, dezgustător, greu de privit și analizat chiar și de la dis­tanță. Își vând gândirea conceptului care este la modă și simțirea acelei emoții pe care doresc să o promoveze în jurul lor. Totul ajunge astfel de vânzare: rațiunea, inteligența emoțională, ființa ta interioară este expusă asemenea unei mărfi pe tarabă - o marfă care va lua întotdea­una forma care să atragă ochii și interesul cât mai mul­tor persoane. Ca un veritabil Proteu al zilelor noastre, ipocritul își calculează cu atenție următorul camuflaj, anticipează noile trenduri, își ajustează plastilina propriului suflet la noile tendințe din dorința de a epata sau din simpla dorință de câștig financiar sau a urcării pe noua treaptă a carierei personale. Filozoful Blaise Pascal observa pertinent că „legătura care există între oameni nu este fundată decât pe această înșelăciune reciprocă. Puține prietenii ar dura dacă fiecare ar ști ce spune prietenul său de el în absență, deși atunci vorbește cu sinceritate și fără patimă. Omul nu este deci decât prefăcătorie, minciună și ipocrizie și în sine și cu ceilalți. El nu vrea să i se spună adevărul; evită de a-l spune celor­lalți. Și toate aceste predispoziții, atât de străine de adevăr și de dreptate, își au o rădăcină firească în inima sa. Puține ne mângâie fiindcă puține ne mâhnesc” (Blaise Pascal, Cugetări, trad. și note de George Iancu Ghidu, studiu de Ernest Stere, București, Ed. Științifică, 1992, pp. 140-141). Cu toate că aceste cuvinte pot părea înfricoșătoare, ele rămân nespus de adevărate în contextul actual, în care ipocrizia și minciuna, dorința de a epata cu orice preț și de a păstra aparențele chiar cu prețul propriului suflet sunt mai prezente ca niciodată și ridicate pe un piedestal ca idoli ai modernității.

Proteismul transumanismului

Transumanismul, pe de altă parte, conduce idealul „proteic” mai departe ca niciodată. Prea pu­țin preocupat de partea interioară a omului, își ambalează motoarele cercetării în a explora tot felul de idei care să conducă la fuziunea între ființa umană și conceptele roboticii moderne. Vom dispune de implanturi cu cipuri care să ne „ame­lioreze” capacitatea de a ra­ționa - cu toate că nu prea mai gân­dim, preocupați fiind cu tot felul de nimicuri! -, nanoroboți care ne vor vindeca de toate bolile alergând sârguincioși prin venele noastre obosite de obezitate, sedentarism și un sânge stătut, utere artificiale în care ne vom crește viitorii copii, leacuri miraculoase care ne vor întineri epidermele îmbătrânite, care să ne servească cam tot atât cât noile piese pot ajuta o mașină ieșită din uz. Toate aceste proiecte, menite să creeze Proteul modern, sunt nu doar încuviințate, ci ajutate să se transforme în realitate cu un sprijin financiar și științific susținut. Supraomul modern va fi, așadar, un fel de robot umanoid, în care virtu­țile vor fi trecute în fundal, pe post de marketing artificial, iar viciile vor ajunge în prim-plan pentru a putea sfâșia puțina rămășiță umană din noul artefact. Ziua în care oamenii normali vor fi o raritate nu este deloc atât de departe precum credem.

Părintele Jean Boboc remarca ur­mătoarele despre transumanism: „Unirii trupești, conceperii, sar­cinii, sânului, hranei, bolii și mor­ții, despre care vorbește Grigo­rie al Nyssei, lamentându-se în primă instanță, transumanismul le propune contra-programul său: se­pararea sexualității de procrea­ție, fragmentarea maternității, favorizarea ectogenezei și toate mo­da­litățile de fecundare in vitro, selecționarea genelor noastre, modificarea genomului nostru, ameliorarea omului prin toate artificiile posibile, recrearea eului, inte­li­gența artificială, utilizarea drogurilor ce duc la modificarea comportamentului, lupta contra bolilor printr-un demers eugenist deliberat, amânarea morții și țintirea nemuririi terestre” (Pr. Jean Boboc, Transumanismul decriptat. Metamorfoza navei lui Tezeu, trad. de Manuel Valeriu, Iași, Ed. Doxologia, 2020, p. 382). O veritabilă recreare a omului după un pattern tehnologic, fără a ține cont în nici un fel de Dumnezeu constituie, de fapt, esența manifestului transumanist. Iar la această esență s-a ajuns, pe de o parte, din cauza idolatrizării progresului tehnologic, iar, pe de altă parte, din cauza înstrăinării ființei umane de Creatorul ei, concretizată cel mai des în această automutilare a ipocriziei, care ne transformă cu mare ușurință în oameni fără chip. În această privință, filozoful J. Ortega y Gasset avea dreptate să afirme că „omul-masă este omul golit în prealabil de propria-i istorie, fără măruntaiele trecutului și, prin aceasta, ascultând de toate disciplinele așa-zise «internaționale». Nu este un om, ci mai degrabă o ca­­ra­pace de om, constituită din simple idola fori; este lipsit de un «înăuntru», de o intimitate inexorabil și inalienabil a sa, de un eu irevocabil. Iar de aici provine permanenta sa disponibilitate de a se preface că este una sau alta. El are doar apetituri, crede că are nu­mai drepturi, și nu și obligații: este omul lipsit de noblețea care obligă - sine nobilitate - snobul” (José Ortega y Gasset, Revolta maselor, trad. de Coman Lupu, Bucu­rești, Ed. Humanitas, 2007, p. 16).

Așadar, fără a ne îngrijora inu­til, dar și fără a privi lucrurile dintr-o perspectivă entuziastă, să facem tot posibilul să ne amintim că suntem creați de Dumnezeu. Nu avem nevoie nici de ipocrizie pentru a progresa, nici de transumanism pentru a ne perfecționa. Ne sunt suficiente sinceritatea și smerenia, unite cu credința vie. De restul, se ocupă Dumnezeu.