Ambasadorul Elveției a vizitat Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”
Arthur Mattli, ambasadorul Confederaţiei Elvețiene la București, a petrecut miercuri, 15 ianuarie, o oră alături de personalul și beneficiarii Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost o vizită de informare asupra sustenabilității proiectului, care a primit o finanțare și de la Ambasada Elveției. Oaspetele și-a dorit să evalueze impactul proiectului, deoarece guvernul elvețian este interesat de continuarea cooperării cu Biserica Ortodoxă Română în domeniul sănătății.
Cu prilejul acestei vizite, ambasadorului Arthur Mattli i-au fost prezentate dotările centrului și viziunea cu privire la îngrijirile acordate beneficiarilor. Instituția a avut până în prezent 3.500 de pacienți, iar cererea este în continuare foarte mare. „Telefonul sună încontinuu de dimineața până seara, pentru internări. Din păcate, nu avem capacitatea să preluăm toate cazurile”, a spus Adriana Căruntu, directoarea centrului, care a explicat că Bucureștiul ar avea nevoie de câte un astfel de centru în fiecare dintre cele șase sectoare și și-a exprimat speranța că s-ar putea realiza un parteneriat româno-elvețian pentru schimb de bune practici în vederea realizării unei Academii de Paliație în România.
Părintele Cătălin Niculescu de la Biserica „Sfântul Pantelimon” - Foișorul de Foc, care lucrează ca voluntar, oferindu-le asistență spirituală pacienților, i-a prezentat ambasadorului capela centrului. El a explicat că o parte importantă din activitatea instituției o reprezintă vindecarea spirituală. Pacienții sunt ajutați să ierte și să acorde iertare, ceea ce îi împacă cu Dumnezeu, cu sine și cu oamenii și le dă speranță și adesea le prelungește viața.
Ambasadorului i-a fost prezentată farmacia cu circuit închis a instituției, distinsă de Colegiul Farmaciștilor din București cu titlul de „Farmacie a bunelor practici”, fiind inclusă într-un top 20 al celor mai bune din cele 900 de farmacii din Capitală. Oaspetele a mai aflat despre implicarea în activitatea centrului a voluntarilor de la Crucea Roșie, ASCOR București și de la bisericile ortodoxe din Capitală. Despre aceștia, directoarea Adriana Căruntu a spus că reprezintă un important sprijin pentru personal, deoarece fac activități cu beneficiarii și aduc o infuzie de energie și speranță.
Deosebit de emoționante au fost momentele în care ambasadorul a primit mulțumiri direct de la beneficiari. Aceștia i-au împărtășit câteva gânduri personale. „Noi ne rugăm pentru pacea întregii lumi. Să trăim în liniște și pace cu noi înșine și cu ceilalți, acesta este cel mai mare dar”, i-a spus o pacientă.
Arthur Mattli s-a declarat impresionat de abordarea holistică, ce include latura spirituală și sprijinul psihologic pentru pacienți și familiile lor. Ambasadorul a reținut necesitatea de sprijin pentru crearea unei academii de îngrijiri paliative. „Am vrut să am o bună înțelegere a nevoilor și contribuției pe care o putem avea în continuare. Cred că este foarte important cum îi tratăm pe cei vulnerabili din societate. Vă mulțumesc pentru cum gestionați acest proiect. Investiția noastră arată impecabil și acum, după aproape opt ani de la darea în funcțiune”, a declarat ambasadorul la finalul vizitei.