„Ambianţa care a dominat această procesiune a fost una de bucurie“
2.500 de credincioşi şi zeci de preoţi din protoieriile 1 Iaşi, 2 Iaşi şi 3 Iaşi ale Arhiepiscopiei Iaşilor au participat, sâmbătă după-amiază, la procesiunea tradiţională de Florii organizată în capitala Moldovei, în amintirea Intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim. Traseul urmat de credincioşi şi de soborul de clerici a avut ca loc de plecare Biserica Bărboi, unde a fost oficiată anterior slujba Vecerniei unită cu Litia de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În municipiul Iaşi, zeci de preoţi şi 2.500 de credincioşi au fost prezenţi sâmbătă, 8 aprilie 2017, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase, la tradiţionalul Pelerinaj de Florii, după ce au participat mai întâi la slujba Vecerniei de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi, oficiată de PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Cu icoane şi flori în mână, participanţii la procesiune au înălţat rugăciuni şi au intonat cântări specifice acestui mare praznic împărătesc.
„Învierea este bucurie prin excelenţă“
Traseul urmat de credincioşii ieşeni a avut ca loc de plecare Biserica Bărboi, după care s-au făcut scurte opriri la Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit“ şi la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, iar la final, la Catedrala Mitropolitană a fost citită rugăciunea de binecuvântare pentru pelerini, după care a urmat un scurt cuvânt al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan: „Ambianţa care a dominat această procesiune a fost una de bucurie, pentru că aşteptăm să vină marea sărbătoare a Învierii, iar Învierea este bucurie prin excelenţă. Adevăratul creştin este cel care aşteaptă în fiecare clipă Învierea, şi cu atât mai mult în această perioadă atât de densă şi atât de adâncă a anului liturgic. Ne desparte de Duminica Învierii Săptămâna cea Mare, Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos şi înţelegem din acest lucru că bucuria pe care o aşteptăm trece prin dumnezeiasca Cruce“.
Pelerinajul de Florii la Dorohoi
Sâmbătă, 8 aprilie 2017, s-a desfăşurat şi în municipiul Dorohoi tradiţionalul Pelerinaj de Florii. Manifestarea a început la ora 13:30 la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, unde s-a oficiat slujba Vecerniei. Alaiul de credincioşi s-a deplasat mai apoi către catedrala din centrul oraşului. Aici s-a oficiat „Acatistul învierii lui Lazăr“. Au participat aproximativ 40 de preoţi din oraş şi localităţile învecinate. Cei aproape 400 de credincioşi au purtat stâlpări în mâini şi au intonat cântece religioase şi imne specifice Postului Mare. În cuvântul de folos, parintele protopop Stelian Ciurciun a menţionat că „toţi cei prezenţi la pelerinaj au refăcut în chip duhovnicesc un drum al speranţei care pune în centrul atenţiei învierea lui Lazăr, pentru a ne arăta că aşa cum Lazăr a înviat din morţi, şi noi prin Patimile şi Învierea lui Hristos vom ajunge să înviem“. De asemenea, părintele a mulţumit pelerinilor şi forţelor de ordine pentru implicare şi buna desfăşurare a evenimentului. (Pr. Chitic Ciurciun Silviu)