Ambulanță socială la Tulcea
Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială a municipiului Tulcea a recepţionat autovehiculul care va funcţiona ca Ambulanţă socială în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene şi a început demersul de autorizare a acestuia, a declarat directoarea instituției, Ştefana Zibileanu. „Persoanele vârstnice care au nevoie să se deplaseze la un control medical, la medicul de familie sau la un specialist, la un laborator de analize medicale pot suna la numărul de telefon 0756.162.621 pentru a beneficia de serviciile Ambulanţei sociale. Ea va funcţiona de luni până vineri, între orele 8:00 şi 20:00”, a menţionat Ştefana Zibileanu. (C. Z.)