Ambulatoriul Spitalului Ștei şi biserica din parohia Palota au fost sfinţite
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit slujba de sfințire a ambulatoriului Spitalului Orășenesc Ștei. Ierarhul a târnosit biserica parohială din Palota, Protopopiatul Oradea, județul Bihor.
Ierarhul a sfinţit ambulatoriul Spitalului Orășenesc Ștei în prezența autorităților centrale, județene și locale, a conducerii spitalului, a medicilor și cadrelor medicale și a unui număr mare de locuitori ai orașului bihorean. PS Episcop Sofronie a adresat felicitări și aprecieri la adresa celor care s-au implicat în realizarea și dotarea acestui ambulatoriu și tuturor celor care vor activa aici.
„Lucrarea de aici este o dovadă limpede a iubirii de semeni și un bun exemplu pentru alte așezăminte și pentru cât mai multe case de felul celei în care ne aflăm, în care oamenii să poată afla un pic de mângâiere și să primească o dovadă de dragoste, de respect, de înțelegere din partea semenilor”, a arătat Preasfinția Sa.
În cea de a doua parte a programului a avut loc conferința „Învierea Domnului, Paștile vieții noastre”, susținută de PS Episcop Sofronie la Casa de cultură „Miron Pompiliu” din Ștei.
Sfințirea bisericii parohiale din Palota
Credincioșii din Parohia Palota, Protopopiatul Oradea, au participat la sfinţirea bisericii parohiale, săvârșită de PS Episcop Sofronie. Cu acest prilej, lăcașul de închinare a mai primit, pe lângă cele două hramuri existente, respectiv „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, încă două hramuri: „Duminica Femeilor Mironosițe” și „Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”. În ajunul Duminicii Sfintelor Mironosițe, la ceasul Vecerniei, ierarhul a săvârşit rânduiala de sfințire a bisericii, binecuvântând și sfințind prin stropirea cu agheasmă și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir exteriorul lăcașului de cult, masa Sfântului Altar, pictura și catapeteasma bisericii.
La final, PS Episcop Sofronie a oferit pr. paroh Cosmin-Laviniu Lascu Ordinul „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici.
În ziua următoare, a treia duminică după Sfintele Paști, a Mironosițelor, PS Episcop Sofronie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie pe un podium amplasat lângă biserica parohială sfinţită, în prezența autorităților civile și a sutelor de credincioși.