Amenzi pentru producătorii de maşini care depăşesc limitele admise de CO2
Comisia Europeană a propus o legislaţie ce prevede reducerea emisiilor medii de CO2 ale autoutilitarelor la 175 grame/km, între 2014 şi 2016, pentru ca apoi să scadă la 135 g/km până în 2020, potrivit unui comunicat transmis de Executivul european. Reglementarea este similară celei propuse pentru autoturisme la sfârşitul lui 2008. Scopul acestor măsuri este de diminuare a emisiilor din sectorul auto, care reprezintă 12% din emisiile totale de CO2 ale Uniunii Europene (UE). Producătorii care depăşesc limita minimă de emisii stabilită ar putea fi penalizaţi până în 2018 cu 5 euro pentru primul g/km deasupra nivelului minim, cu 15 euro pentru al doilea g/km, cu 25 euro pentru al treilea şi cu 120 de euro pentru următoarele depăşiri. Din 2019 primul g/km de CO2 depăşit ar putea costa 120 euro. Costurile sunt mai mari decât amenzile impuse pentru autovehicule, din cauza diferenţelor de conformitate.