Amenzi pentru proprietarii de clădiri nereabilitate
Proprietarii de clădiri din Capitală vor fi amendaţi cu sume între 5.000 şi 8.000 de lei dacă nu vor reabilita faţadele imobilelor deţinute, potrivit unui proiect al Primăriei Capitalei, votat, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. „Proiectul se adresează destinatarilor de orice fel ai clădirilor, (...) persoane fizice, juridice, precum şi autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii publice care deţin clădiri situate în teritoriul administrativ al municipiului Bucureşti. (...) Deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, afectează calitatea cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane sunt obligaţi ca din proprie iniţiativă să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea arhitecturală a anvelopei clădirilor”, se arată în proiectul votat, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În cazul clădirilor monument istoric sau aflate în zonele de protecţie a monumentelor istorice va fi sesizat Ministerul Culturii, pentru a monitoriza lucrările. De asemenea, faţadele clădirilor aflate în zonele protejate vor fi reconstruite după unele reguli.