Amintirea celor bune

Iată o poveste despre doi prieteni care mergeau împreună prin deşert.

La un moment dat, cei doi s-au certat şi unul dintre ei i-a dat celuilalt o palmă. Deşi îndurerat, cel care a primit palma nu a zis nimic, ci a scris pe nisip: "Astăzi, prietenul meu cel mai bun mi-a dat o palmă". Au continuat să meargă până au ajuns la o oază, unde au hotărât să se oprească pentru a se răcori. Cel care fusese pălmuit era să se înece, dar prietenul său l-a salvat. După ce şi-a revenit, a scris pe o piatră: "Astăzi, prietenul meu cel mai bun mi-a salvat viaţa". Atunci, cel care îi dăduse palma, dar îi şi salvase viaţa l-a întrebat: "După ce te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatră. De ce aşa?". Prietenul i-a răspuns: "Când cineva ne răneşte, trebuie să scriem pe nisip, unde vântul uitării le poate şterge pe toate. Dar când cineva ne face un bine, trebuie să săpăm această amintire în piatră, de unde nici un vânt nu o poate şterge vreodată".