Ample proteste de stradă în Georgia

Data: 11 Aprilie 2009

Zeci de mii de georgieni s-au strâns la Tbilisi, pentru a cere demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili. Liderii partidelor de opoziţie promiseseră că vor aduna cel puţin 100 de mii de persoane pe străzile capitalei georgiene şi că vor continua acţiunile de protest până ce vor fi organizate noi alegeri prezidenţiale. Nemulţumirea faţă de preşedintele Mihail Saakaşvili continuă să crească după conflictul ruso-georgian din luna august, în urma căruia Moscova a recunoscut independenţa a două teritorii separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud.