„Amvon – predici la Praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului”
Primul volum „Amvon” al arhimandritului Dumitru Cobzaru, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a fost continuat cu cel de-al doilea volum din această serie, intitulat „Amvon – predici la Praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului”.
Cele aproape 100 de predici ce-l compun, sunt deschise de prefaţa intitulată „Candelă pentru minte şi inimă" (pp. 5-7), semnată de părintele Iustin Tira, vicarul administrativ al eparhiei clujene. Surprinzând oralitatea fiecărui text ce se regăseşte în paginile lucrării, care se constituie într-un atuu al ei, dar şi alte calităţi ale acesteia, pr. Tira arată că: „Predicile din acest volum, nouăzeci şi trei la număr, ca şi cele din Amvon I, n-au fost alcătuite şi scrise pentru a fi tipărite. Ele au fost temeinic pregătite, cum uşor putem constata parcurgându-le, şi rostite liber în faţa credincioşilor, fie în Catedrala mitropolitană, fie la Mânăstirea Nicula (aşezământul de suflet al autorului, «casa noastră, locul bucuriei şi al fericirii noastre», cum o numeşte), fie în alte biserici de mir şi mănăstiri, în care părintele Dumitru a împărtăşit cu har şi dar Cuvântul lui Dumnezeu, de-a lungul celor douăzeci şi cinci de ani de vrednică slujire pastoral-misionară. Valoarea lor constă în tematica inspirat aleasă, în conţinutul consistent şi exprimat cu limpezime (fraza curge lin din cea anterioară), în argumentaţia scripturistică şi patristică folosită cumpătat şi în logica impecabilă. Din fericire, la transpunerea în scris a cuvântărilor rostite liber, s-a reuşit păstrarea farmecului cuvântului liber, în care simţi vibraţia inimii şi a credinţei. Un astfel de cuvânt este credibil, are mesaj şi ecou în mintea şi inima ascultătorului”.
Volumul se distinge atât prin ţinuta grafică, cât şi prin conţinutul său, care epatează prin fidelitatea faţă de textul scripturistic şi actualizarea mesajului acestuia. Un aspect al ineditului său îl reprezintă decizia autorului de a oferi, în cele mai multe dintre situaţii, mai multe predici dedicate aceleiaşi sărbători. Astfel, în paginile aceleiaşi cărţi, se regăsesc mai multe abordări ale aceluiaşi eveniment liturgic, însă cu accente sau tematici diferite.
Deşi are tematici predilecte şi favorite, ca de exemplu, sărbătorile Maicii Domnului, autorul abordează o varietate amplă de subiecte. Astfel, volumul conţine o dinamică tematică largă, de la praznice ce necesită o abordare teologică mai accentuată, precum Cincizecimea (pp. 5-31), sau Sfânta Treime (pp. 33-53), şi până la altele, unde predicatorul marşează pe aspecte ale moralei şi laturii sentimentale, cum sunt Praznicele Adormirii Maicii Domnului (pp. 63-122), cele ale Naşterii ei (pp. 124-159), sau cele ale Crucii (pp. 166-232).
Folosindu-se de bagajul cultural şi de experienţa pastorală, autorul reuşeşte să aducă în faţa cititorilor aspecte de teologie profundă, pe care le explică pe înţeles. Iată un astfel de exemplu, în care, vorbind despre asemănarea cu Hristos la care trebuie să ajungă fiecare creştin, actualizează mesajul, surprinzând atât fundalul teologic al temei, cât şi dimensiunea ei morală: „Identificarea cu Mântuitorul Hristos, la care noi trebuie să ajungem, este felul în care Hristos Şi-a asumat jertfa de pe Cruce, aspect pe care trebuie să ni-l însuşim, să-l învăţăm. Este greu, este uşor? Aceasta este în funcţie de fiecare şi, bineînţeles, de rânduiala dumnezeiască, în ceea ce ne priveşte, deoarece noi nu ne cunoaştem atât de bine precum ne cunoaşte bunul Dumnezeu. Cert este că noi trebuie să lucrăm la chipul nostru duhovnicesc. Acest chip duhovnicesc trebuie să fie clădit de noi înşine, în conlucrare permanentă cu Dumnezeu, cu Mântuitorul Hristos, Care a fost şi este, în acelaşi timp, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, exemplu desăvârşit, în ceea ce priveşte îndumnezeirea omului" (pp. 181-182).
Uneori predicile au un vădit caracter patriotic, îndemnând la o bună cunoaştere a istoriei neamului şi subliniind simbioza ce există între aceasta şi viaţa bisericii. Rostite în spaţiul diasporei, aceste cuvinte au un ecou deosebit în rândul credincioşilor: „Să nu uităm niciodată, să nu uitaţi dumneavoastră – şi cred că nici nu uitaţi, că n-aveţi cum – ţara de obârşie. Să reveniţi adesea acasă, să vă aduceţi copiii pe meleagurile moşilor şi strămoşilor noştri şi să ne cunoască istoria, înţelegând că, dacă veţi face acest lucru, urmaşii noştri vor fi oameni întregi, pentru că oamenii fără rădăcini sunt ca plantele de suprafaţă, care, mai devreme sau mai târziu, se usucă, nu neapărat din punct de vedere fizic, ci mai ales din punct de vedere sufletesc" (p. 225).
Cu un conţinut teologic, cu accente şi îndemnuri morale şi valenţe literare, volumul II al seriei „Amvon” se constituie într-o lectură plăcută pentru un cititor nefamiliarizat cu mediul teologic, sau doritor de cuvinte ziditoare, precum şi într-un instrument util slujitorilor altarului care caută surse de inspiraţie pentru predicile lor. Autorul oferă abordări variate şi interesante ale unor tematici importante ale teologiei şi vieţii bisericeşti, opera sa fiind un instrument omiletic atât pentru cititorii din Eparhia Clujului, cât şi pentru cei din întreg spaţiul ortodox românesc.