Anca Benera reconstituie Londra de odinioară
Anca Benera este un artist plastic român care beneficiază de o rezidenţă de creaţie la Londra în cadrul programului de cooperare realizat de ICR cu Camden Arts Centre. Înainte de a-şi încheia sejurul londonez şi-a propus să deschidă o expoziţie în care prin relaţia dintre fotografie, instalaţie, hărţi şi pagini de jurnal încearcă să reconstituie Londra de odinioară, aşa cum arăta înainte de sistematizarea oraşului. Proiectul ei este extrem de original şi deja se bucură de aprecierea criticilor britanici. Londra nevăzută este alcătuită din cele peste 50 de râuri care în secolul al XIX-lea o străbăteau şi care au fost drenate odată cu dezvoltarea oraşului. Ceea ce face Anca Benera poate fi numit documentare video, un gen în care fantezia şi memoria artistului lucrează mână în mână. Anca Benera s-a născut în 1977, a absolvit Academia de Arte din Bucureşti şi este co-fondator al Centrului de Introspecţie Vizuală creat în 2007. Acest gen de proiect ar fi necesar şi la noi pentru reconstrucţia în plan artistic a Bucureştiului de odinioară.