Andrei Makine la Bucureşti

Data: 18 Noiembrie 2013

Scriitorul francez de origine rusă Andrei Makine va fi prezent la Bucureşti cu ocazia Târgului de carte Gaudeamus. Cu această ocazie el îşi va lansa ultimul său roman apărut în traducere românească, „O femeie iubită“. Andrei Makine ne este bine cunoscut graţie romanului său de mare succes „Testamentul francez“, care a primit sufragiile Premiului Goncourt şi a fost tradus în numeroase limbi. Makine este la ora actuală unul din cei mai bine cotaţi autori francezi aparţinând valului de prozatori afirmaţi în ultimii 20 de ani în Hexagon. El, alături de Houellebeck, a desfiinţat o serie de tabuu-ri ale prozei franceze, venind în spaţiul literelor cu o prospeţime fără egal. Makine a beneficiat din plin de ascendenţa sa răsăriteană pentru a înţelege şi a arăta cititorilor săi ce a însemnat comunismul. Vocea sa este inconfundabilă şi de aceea se bucură de un respect deplin meritat. (Dan Stanca)