Angajaţi recrutați după noile tehnologii

Un articol de: Oana Nistor - 25 Ianuarie 2017

Procesele clasice de recrutare sunt înlo­cuite cu cele sociale, punându-se accent pe mediul online, pe social media (reţele de socializare) şi pe interviurile informale, potrivit companiei de recrutare Smartree, citată de Mediafax. În acelaşi timp, spe­cialiştii în resurse umane arată că tinerii născuţi în perioada 1980-2000 sunt tot mai greu de abordat de către angajatori, întrucât pentru aceştia salariul nu este cel mai important aspect în alegerea unui loc de muncă, astfel că şi „procesul de recrutare este diferit”. O altă tendinţă vizibilă pe piaţa muncii în ultima perioadă a fost recrutarea într-un mod foarte alert, ca urmare a intrării pe piaţa din România a unui număr mare de companii multinaţionale într-un timp relativ scurt.