Angajaţii „Antibiotice“ s-au oferit voluntar să doneze sânge
Sub îndemnul "Donaţi sânge! Puneţi suflet pentru viaţă!", Fundaţia "Antibiotice - Ştiinţă şi Suflet" a organizat la sediul firmei, marţi, 5 aprilie, o primă campanie de donare voluntară de sânge. Această acţiune, realizată prin intermediul Centrului Mobil de Transfuzie Sangvină a avut loc pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii care se serbează în fiecare an, pe 7 aprilie.
Un număr de 80 de angajaţi ai companiei "Antibiotice" au făcut astăzi, 5 aprilie, un gest voluntar şi valoros donând sânge, element vital pentru salvarea vieţilor semenilor. Prin această acţiune, voluntarii "Antibiotice" demonstrează că sunt aproape de cei aflaţi în nevoie şi totodată fac un gest uman contribuind la creşterea rezervelor de sânge de la Centrul de Transfuzii Sangvine Iaşi care sunt la limită din cauza numărului redus de donatori. Campania de donare a avut loc în spaţiul pus la dispoziţie de Centrul de Evaluare a Medicamentului, din cadrul companiei "Antibiotice". Aici, specialiştii din cadrul Centrului Mobil de Transfuzie Sangvină au venit cu toată aparatura şi logistica necesară recoltării de sânge de la voluntari. "Fiecare angajat participant la acţiune a primit o brăţară roşie cu inscripţia "Voluntar Antibiotice". Ne dorim crearea, în acest fel, a unei comunităţi active de voluntari care să participe la toate acţiunile de responsabilitate faţă de comunitate pe care le vom desfăşura în 2011. Faptul că angajaţii "Antibiotice" au răspuns într-un număr mare iniţiativei noastre de donare de sânge arată dorinţa lor sinceră de a face o faptă bună, un gest uman pentru semenii lor", a precizat doamna Ioana Tode, preşedinta Fundaţiei "Antibiotice - Ştiinţă şi Suflet". Ca urmare a răspunsului favorabil dat de angajaţii "Antibiotice", acţiunea de donare voluntară va fi prelungită prin organizarea ulterioară a unei noi sesiuni de colecte mobile de sânge, la care s-au înscris ca şi voluntari un număr de 60 de persoane. "Mulţumim companiei "Antibiotice" şi salariaţilor săi pentru gestul pe care l-au făcut astăzi. A salva vieţi înseamnă a trăi veşnic", a declarat Lavinia Scripcaru, directoarea Centrului Regional de Transfuzii Sangvine Iaşi.