Angajatorii ar putea fi obligaţi să întocmească dosar fiecărui salariat

Data: 18 Martie 2011

Angajatorii vor fi obligaţi să facă dosare pentru fiecare angajat în parte şi să elibereze copii ale documentelor în 15 zile de la solicitarea angajatului, potrivit proiectului de hotărâre privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor.

Dosarul personal al salariatului trebuie să cuprindă cel puţin următoarele documente: actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, acte de studii, certificate de calificare, precum şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registru. "La solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să îi elibereze acestuia copii ale documentelor existente în dosarul personal, ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana sa şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal, în termen de 15 zile de la data solicitării", mai prevede proiectul de hotărâre. Proiectul de hotărâre privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor este în dezbatere publică până în 25 martie.