Anghel Saligny, un pionier al ingineriei
De fiecare dată când mergem către Marea Neagră trecem pe podul făcut de un inginer căruia România îi datorează multe: Anghel Saligny, unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică. A fost printre primii ingineri care au folosit betonul armat în construcții și este printre întemeietorii ingineriei românești.
A urmat primele clase de școală la pensionul de copii din Focșani, ce fusese înființat de tatăl său, Alfred Saligny - pedagog de origine franceză, stabilit în România. Primele studii le‑a făcut la gimnaziul din Focșani, iar liceul în Germania, la Potsdam. Primele interese științifice ale lui Anghel Saligny (1854‑1925) nu au avut de‑a face cu ingineria, domeniul care i‑a adus notorietatea, fiind atras de astronomie. De aceea a și frecventat cursurile Universității din Berlin, unde l‑a avut profesor pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 - 1894).
Studiile inginerești și le‑a făcut la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg, între anii 1870 și 1874. Primele lucrări la care a participat au fost la construcția căilor ferate Cottbus‑Frankfurt, peste fluviul Oder, și la construcția căii ferate Ploiești‑Predeal, sub conducerea lui Gh. Duca, în perioada 1877 - 1879. Anghel Saligny avea o minte deschisă la noutăți, ceea ce l‑a făcut să se afle în prima linie a inginerilor care, pe meridianele din întreaga lume, foloseau betonul armat și construcțiile metalice. Activitatea sa nu s‑a limitat doar la a folosi ce inventaseră alții, ci a făcut el însuși multiple invenții și a găsit soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu, prin folosirea prefabricatelor de beton.
Saligny a proiectat liniile ferate Adjud - Târgu Ocna, fiind pionier și în domeniul combinării podurilor de șosea cu cale ferată în țara noastră. A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu‑le pe cele necorespunzătoare, realizate de diverse firme străine, cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime. Datorită invențiilor proprii a construit, pentru prima dată în lume, silozuri din beton armat la Brăila și Galați.
Podul peste Dunăre
Cea mai cunoscută lucrare a inginerului Saligny este construcția, în 1890 – 1895, a podului peste Dunăre de la Cernavodă, cel mai lung din Europa la acea vreme și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. În cadrul acelui proiect, Saligny a adus două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat. Între anii 1889‑1909 a condus lucrările de amenajare a portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Alte lucrări de referință mai sunt: linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiași, tunelul de cale ferată din Valea Mostiștei, portul Ramadan (Giurgiu).
Și la acea vreme (1855), pentru marile lucrări inginerești erau solicitate firme străine, așa că guvernul a organizat un concurs internațional pentru proiectul podului de cale ferată peste Dunăre. Ofertele prezentate nu au fost considereate mulțumitoare, așa încât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române au luat decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.
Pe data de 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, s‑au început lucrările pentru noul pod, de la Cernavodă. După numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, tot în prezența regelui și a suitei sale, a fost inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.
Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri. Complexul original de poduri de la Cernavodă se compunea dintr‑un pod peste Brațul Borcea, unul peste Dunare și un viaduct peste balta Iezerului, desființat în anul 1969, în urma desecării acestei bălți, și înlocuit cu un terasament de rambleu.