Aniversare a Revistei „Transilvania“
Biblioteca „ASTRA“ din Sibiu a găzduit lansarea ultimului număr al revistei „Transilvania“, în care s-au publicat o serie de articole despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Numărul dedicat marelui mitropolit marchează şi cei 140 de ani de la trecerea la Domnului a sfântului supranumit „Mesia al ardelenilor“, dar şi cei 145 de ani de la naşterea publicaţiei „Transilvania“. La eveniment au participat directorul Bibliotecii „ASTRA“, Silviu Borş, redactorul-şef al revistei Transilvania, Dragoş Varga, cunoscuta cercetătoare Ana Grama, dr. Mircea Abrudan de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, bibliotecara Iuliana Govoreanu Constantinescu, Emanuel Tăvală şi Adrian Stoia de la Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului, preoţi, intelectuali şi studenţi. „Este un număr al revistei noastre având ca principal colaborator pe doamna Ana Grama, care a coordonat întregul grupaj dedicat Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. În partea a doua a numărului avem un grupaj de studii istorice şi culturale, unul dintre domeniile pentru care revista este acredită de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Printre altele, se punctează şi momentul aniversar al revistei noastre“, ne-a spus redactorul-şef Dragoş Varga. Revista „Transilvania“ apare sub egida Centrului Cultural Interetnic cu acelaşi nume, prin Consiliul Judeţean Sibiu şi Biblioteca „ASTRA“.