Aniversare în Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Vineri, 23 august 2019, de Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a împlinit 65 de ani de viață. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului eparhial din Slobozia, județul Ialomița, se arată pe site-ul eparhiei sf-esc.ro. Din soborul de slujitori au făcut parte preoți consilieri ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Un grup restrâns de studenți teologi au dat răspunsurile liturgice, fiind dirijați de părintele Alexandru Daniel Vasile. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru adormiții robii lui Dumnezeu Petru și Elena, părinții Preasfințitului Episcop Vincențiu.
Aşa cum este tradiția, ziua aniversară a fost marcată și prin săvârșirea slujbei Te Deum-ului la paraclisul episcopal prin care s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, dar și asupra clerului și credincioșilor Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
După acest moment, ierarhul a fost felicitat la Centrul eparhial de părinţii consilieri, de protoierei, dar şi de oficialităţi locale şi judeţene.