Aniversare în Episcopia Spaniei și Portugaliei
În Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, ziua de 25 mai 2015 a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească, întrucât s‑au împlinit 7 ani de la hirotonia întru arhiereu a Preasfințitului Părinte Episcop Timotei Lauran.
La biserica catolică din Villalbilla, numeroşi preoți și credincioși din cadrul eparhiei
i-au întâmpinat pe ierarhii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, care au săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjuraţi de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice în limba română și spaniolă, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, a rostit un cuvânt de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a evocat cele mai importante momente din cei 7 ani de slujire, explicând că lucrarea la care Preasfinția Sa a fost chemat este a lui Hristos și tot prin El se și duce la bun sfârșit. Ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate cele săvârșite, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, ierarhilor, preoților și tuturor celor prezenți la acest ceas aniversar.
La acest însemnat moment aniversar din viaţa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei a fost prezent și Excelenţa Sa Juan Antonio Reig Pla, Episcopul romano-catolic de Alcala de Henares, care a asistat la Sfânta Liturghie și s‑a arătat onorat de prezență, mulțumind pentru invitație și colaborare. De asemenea, au fost de față și înalte oficialități ale statului român, dintre care amintim pe Ion Vâlcu, ambasadorul României în Regatul Spaniei. După încheierea discursurilor, toți cei prezenți au fost invitați la agapa frățească, bucurându‑se de acest moment aniversar marcant din viața Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Cu 7 ani în urmă, la Alcala de Henarez, pe data de 25 mai 2008, Preasfințitul Părinte Timotei a fost hirotonit și întronizat ca Episcop titular al Episcopiei Ortodoxe Române cu jurisdicția în Spania și Portugalia.