Aniversare istorică în Ţara Crişurilor
Episcopia Oradiei se află zilele acestea la ceas aniversar, anul 2015 fiind anul în care episcopia împlinește 320 de ani de la atestarea oficială prin Diploma leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, din anul 1695. Evenimentul este un prilej de aleasă bucurie, momentul fiind sărbătorit prin mai multe manifestări duhovnicești, dar și culturale.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, astăzi și mâine are loc un bogat program liturgic şi festiv, la care sunt aşteptaţi să participe ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi din Biserica Ortodoxă a Serbiei, oficialităţi centrale şi locale, precum şi numeroși credincioşi din Oradea şi Bihor, informează Biroul de presă al episcopiei.
Astăzi, începând cu ora 9:00, are loc slujba de binecuvântare a lucrărilor de restaurare de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” - Biserica cu Lună din Oradea, apoi Sfânta Liturghie, oficiate de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. De la ora 17:00, la străvechea Catedrală „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oradea-Velenţa va fi oficiată o slujbă de Te Deum şi se va vizita Centrul pentru persoane vârstnice al Parohiei Oradea-Velenţa I, amenajat în vechea clădire a Consistoriului orădean. De asemenea, va fi vizitată şi biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” şi „Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului” din cadrul Centrului pastoral-social „Vasiliada” al Parohiei Oradea-Velenţa I.
Liturghie și concert festiv
Manifestările vor continua duminică, 20 septembrie, de la ora 9:00, prin săvârşirea Sfintei Liturghii festive în noua Catedrală Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În după-amiaza zilei, de la ora 17:00, la Filarmonica de Stat din Oradea va avea loc un concert festiv dedicat momentului aniversar.