Aniversare la Așezământul social „Sfânta Varvara” - Baia de Arieș, Alba

Data: 07 Decembrie 2018

Așezământul social „Sfânta Varvara” - Baia de Arieș a aniversat, în 4 decembrie, 16 ani de activitate în sprijinul copiilor și vârstnicilor, printr-un eveniment festiv. După slujba religioasă, beneficiarii centrului au susţinut un concert de colinde, iar la final a avut loc o masă festivă. Reprezentanții așezământului social au precizat că evenimentul a fost o posibilitate de cunoaștere și dezvoltare a relațiilor sociale între beneficiarii centrului, colaboratori și reprezentați ai instituțiilor locale.

Aşezământul a fost înfiinţat în 2002 pentru a răspunde nevoilor de asistenţă socială a persoanelor vârstnice şi a copiilor din comunitate. Au fost create, astfel, două servicii – un Centru de zi pentru copii şi Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu – servicii care funcţionează şi în prezent.  

Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice oferă sprijin unui număr de 29 de vârstnici care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu, primesc o masă caldă prin intermediul cantinei mobile, sunt ajutați la activităţile de bază din gospodărie, la curăţenia în casă sau la cumpărături şi plata utilităţilor. Acest serviciu are ca obiective asigurarea creşterii calităţii vieţii persoanelor vârstnice, păstrarea relaţiilor de rudenie, asigurarea unei alimentaţii sănătoase și asigurarea colaborării cu medicul de familie.

Centrul de zi pentru copii are 25 de beneficiari și a fost înfiinţat cu scopul de a răspunde nevoii de educaţie continuă a copiilor care provin din familii cu o situaţie socio-materială precară din Baia de Arieș, dar şi de a preveni abandonul şcolar. Copiii care beneficiază de serviciile centrului de zi au o vârstă cuprinsă între 6 şi 14 ani, sunt din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a, iar atunci când au fost admişi în centrul de zi aveau o performanță școlară scăzută, fiind în risc de eşec sau abandon şcolar. La centrul de zi, copiii vin după terminarea programului şcolar, primesc o masă caldă, îşi fac temele şi învaţă pentru ziua următoare. Ei participă şi la activităţi recreative, de socializare, iar la finalul programului primesc o gustare rece. Copiii beneficiază lunar de consiliere socială și școlară, iar împreună cu familiile beneficiază şi de consiliere psihologică. Copiii sunt orientaţi şcolar de psiholog pentru a-şi alege o profesie ţinând cont de performanţa şcolară şi capacitatea lor de a învăţa.

Aşezământul este coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, care susţine activitatea socială în parteneriat cu Primăria Baia de Arieș și Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, conform Asociaţiei Filantropia Alba Iulia.