Aniversare pentru Asociația Femeilor Creștine Ortodoxe din Reghin

Data: 01 Martie 2024

Membrele Asociației Femeilor Creștine Ortodoxe din municipiul Reghin, județul Mureș, au organizat joi, 29 februarie, un moment festiv cu prilejul împlinirii a 28 de ani de activitate neîntreruptă, conform site-ului reîntregirea.ro. 

Prin râvna membrelor fondatoare, având ca președinte executiv pe Floarea Selăgean, asociația a activat începând cu data de 1 martie 1996 ca filială a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române, iar din data de 1 septembrie 2005 a dobândit personalitate juridică.

Bucuria clipelor festive a debutat cu slujba de Te Deum, oficiată de către preotul Vasile Valentin Gherman, coordonatorul organizației, precum și cu o slujbă de pomenire a membrelor aso­ciației trecute în veșnicie. Prin grija părintelui protopop Valentin Vârva, președinta asociației a înmânat din partea Protopopiatului Reghin câte o diplomă de recunoștință fiecărei membre și voluntare, pentru implicarea în diversele activități și pentru rezultatele pastoral-misionare deosebite ale acestora.

„Timpul slujirii în cadrul asociației din punct de vedere social redescoperă fiecărei voluntare valoarea demnității umane în duhul Evangheliei, iar cei suferinzi sau aflați în situații deosebite pot deveni prilej de părtășie cu Hristos - Samarineanul milostiv. În acest sens, vârstnicii, bolnavii, persoanele fără adăpost, cazurile sociale de la Maternitatea Reghin, familiile numeroase, văduvele și orfanii pot avea un sprijin prin programele pe care asociația le inițiază. Întâlnirile duhovnicești, evenimentele culturale, pelerinajele, diversele ateliere și voluntariatul oferit de către cadrele didactice prin programul «Meditații gratuite pentru BAC 2024» descoperă o sferă largă de realizări pe diferite paliere de activitate și oferă șansa fiecărui suflet implicat să fie părtaș iubirii milostive a lui Dumnezeu, iar pe semenul nostru să îl recunoaștem ca frate și chip hristic al veșniciei”, a transmis preotul Vasile Valentin Gherman.

Asociația Femeilor Creștine Ortodoxe din municipiul Reghin, județul Mureș, funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.