Aniversarea a șase ani de existență ai Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei
Sâmbătă, 6 mai 2023, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Mucenici Epictet din Astion” din St‑Hubert (Quebec), s‑au marcat șase ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. Evenimentele au debutat vineri, 5 mai, cu slujba Vecerniei săvârșită de un sobor de preoți condus de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian, cel dintâi Episcop ortodox român al Canadei.
Celebrarea a continuat în ziua următoare, 7 mai, de dimineață, cu Sfânta Liturghie săvârșită de către chiriarhul locului. Din soborul de slujitori au făcut parte: părintele Gheorghe Chișcă, protopopul Canadei de Est, părintele Mircea Panciuk, protopopul Canadei de Vest, părintele protos. Maxim Morariu, eclesiarhul Catedralei Episcopale, precum și alți slujitori.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a evocat binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Episcopiei în cei șase ani de existență.
„Sărbătoarea de azi este a tuturor românilor din Canada, o bucurie a unui vis împlinit în conlucrare cu Dumnezeu, bucurie care ne și responsabilizează pe noi pe toți. Biserica este purtătoare de Duh Sfânt, este cea care urmează suflul Duhului Sfânt și lucrează la mântuirea omului. Sărbătoarea de azi este un eveniment care trebuie să ne bucure pe toți, este întemeierea unei instituții, din punct de vedere lumesc, și a unei familii a lui Dumnezeu, din punct de vedere duhovnicesc, la care se adaugă în fiecare zi și în fiecare clipă noi și noi membri.
Suntem datori cu toții să ducem mai departe acest suflu al Duhului Sfânt în lumea aceasta, care are multe lucruri bune, dar și multe mai puțin bune”, a subliniat Preasfinția Sa.
La finalul slujbei, părintele protopop Gheorghe Chișcă a vorbit despre începuturile Episcopiei și demersurile care au stat la baza acestui eveniment cu o importanță istorică primordială pentru românii canadieni care de peste 30 de ani şi‑au dorit o episcopie care să îi reprezinte.