Aniversarea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița, județul Caraș-Severin, a marcat împlinirea a 150 de ani de la zidire printr-o serie de evenimente liturgice și culturale. Acestea au culminat marți, în ziua hramului, cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru preoții, ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș trecuți la Domnul. Pentru activitatea pastoral-misionară, a oferit rangul de iconom stavrofor părintelui Cristian Manole, și pe cel de iconom părintelui Cosmin Cosma, iar persoanelor care se implică în toate activitățile parohiei, diplome de recunoștință. Profesorul Dănilă Obersterescu și dr. Felicia Quint au primit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, pentru mireni. Totodată, ierarhul a oferit diplome de recunoștință părintelui protopop Gheorghe Șuveți, parohul bisericii, precum și foștilor preoți parohi și slujitori, Consiliului și Comitetului parohial.
„I-am comemorat astăzi cu bucurie sfântă pe cei care au construit această biserică și pe cei care au salvat-o de la demolare, pentru că această biserică a fost translatată în octombrie 1985. Astăzi ne bucurăm la ceas aniversar împreună cu părintele protopop și cu părinții slujitori, dar și cu bunii credincioși care se adună în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie și participă cu mult drag și cu mult dor la toate sfintele slujbe săvârșite în această biserică veche”, a subliniat PS Părinte Episcop Lucian.
Credincioșii s-au putut închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Parohia Măru, județul Caraș-Severin. Din partea parohiei reșițene, ierarhul a primit o icoană a Maicii Domnului pictată pe sticlă și o medalie aniversară.