Aniversarea unei icoane istorice a Maicii Domnului din Caraș-Severin
În Duminica a 21-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Parohia Măru, județul Caraș-Severin. Ierarhul a mers în mijlocul comunității pentru a marca împlinirea a 500 de ani ai icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni, ce datează din anul 1520 și care a fost pictată în Sfântul Munte Athos.
Fiind pomeniți în această duminică și Sfinții Părinți de la Sinodul al 7-lea Ecumenic, care a combătut iconoclasmul și a restabilit în mod oficial cultul icoanelor, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a evidențiat istoria și valoarea odorului de mare preț ce se află în Episcopia Caransebeșului, icoana Maicii Domnului de la Parohia Măru.
„Este o aniversare frumoasă, un jubileu al acestei icoane care a binecuvântat mii de credincioși. Este o icoană veche, socotită făcătoare de minuni, pentru că mulți s-au rugat în fața acesteia și s-au tămăduit de neputințele sufletești și trupești. Îi mulțumim Maicii Domnului pentru că ne-a chemat în Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al 7-lea Ecumenic, aici la Măru, în această biserică frumoasă și importantă, permanent înnoită și împodobită”, a subliniat ierarhul.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian s-a rugat alături de credincioșii din localitatea de pe Valea Bistrei, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, marcând în mod solemn cei 500 de ani de când icoana Maicii Domnului a fost pictată. De asemenea, această bucurie duhovnicească a fost amplificată și de prezența altei icoane a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin, pictată în Muntele Athos, aproximativ în secolul 16.
„Icoanele sunt ferestre către Dumnezeu, către Împărăția cerurilor și de aceea ele trebuie cinstite alături de Sfânta Evanghelie, de celelalte obiecte sfinte, de sfintele moaște și de sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu din veac. Cinstea icoanei se ridică la cel care este zugrăvit pe ea. O preacinstim pe Maica Domnului căci ea ne ocrotește, este izvorul tămăduirii noastre și, sub acoperământul ei fiind, suntem protejați, suntem într-o stare de binecuvântare și contemplare dacă stăm în permanență în rugăciune sub omoforul Maicii Domului”, a mai spus Episcopul Caransebeșului.
La sfintele rugăciuni au participat autorități locale, credincioșii din localitate, printre care mulți copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată prin cântarea la strană a Grupului psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a oferit un engolpion ce va fi pus la icoana Maicii Domnului de la Parohia Măru.
Icoana de la Măru a rămas în evlavia credincioşilor prin minunile pe care le-a făcut, salvând din primejdii satul şi tămăduind bolnavii care s-au închinat înaintea ei cu credinţă. Există o tradiție ca icoana de la Măru să fie purtată în fiecare an în procesiune la sărbătoarea „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, la hramul mănăstirii Poiana Mărului, din luna iunie.