Aniversarea Unirii Basarabiei cu România
Cu ocazia aniversării a 93 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă România, duminică, 27 martie, au fost oficiate, în centrul oraşului Orhei, o slujbă de Te Deum şi o slujbă de pomenire a domnitorului Vasile Lupu, precum şi a membrilor Sfatului Ţării care au votat actul Unirii.
Evenimentul a fost organizat de Parohia ortodoxă română "Sfântul Vasile de la Poiana Mărului" şi a reprezentat un manifest şi o mărturisire a identităţii naţionale şi spirituale româneşti ce a rămas nezdruncinată de-a lungul veacurilor, în pofida multor vitregii. Părintele consilier Sergiu Aga, parohul bisericii, le-a vorbit celor adunaţi despre spiritul patriotic de care au dat dovadă cei ce au înfăptuit Unirea. "Pentru aceşti eroi, aspiraţiile naţiunii şi cele ale societăţii basarabene au fost mai presus de propriile interese - atitudine de care orice guvernare contemporană ar trebui să ţină cont. Rodul sentimentului de apartenenţă la o singură naţiune a tuturor românilor s-a materializat printr-o dezvoltare rapidă a Marii Românii în perioada interbelică - avânt curmat doar de pofta imperialistă şi bolnăvicioasă a noului stat ateist de atunci - URSS." În continuare, părintele Sergiu Aga a evidenţiat personalitatea domnitorului Vasile Lupu, unul dintre importanţii ctitori ai urbei Orhei, de la moartea căruia la sfârşitul lunii martie 2011 se împlinesc 350 de ani. "Despre domnitorul Vasile Lupu, Gheorghe Asachi spunea: "Binecuvântat fie numele lui Vasile Voievod carele, prin fundaţia mănăstirilor, rechemarea limbei române prin biserici, şi în politica prin urzirea academiei de învăţătură au întemeiat evlavia şi naţionalitatea şi prin darurile de averi, asigurând ajutorul acelor săraci, au meritat cununa nemuririi şi ca un părinte al patriei - recunoştinţa strănepoţilor"", a precizat părintele Sergiu Aga. La eveniment a participat şi consilierul oraşului Orhei, domnul Veceslav Mustovici, care s-a arătat întristat de faptul că alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale nu au participat la eveniment şi nici nu au demonstrat vreun interes pentru această aniversare importantă pentru basarabeni. "Ne pare foarte rău că doar Biserica Românească îşi aduce aminte de evenimentele însemnate ale poporului nostru", a mărturisit Veceslav Mustovici. După cuvântările altor români patrioţi, toţi cei prezenţi au depus coroane şi jerbe cu flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu şi s-au felicitat cu ocazia aniversării Unirii. (Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei)