Aniversarea unui cor parohial din Arhiepiscopia Aradului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 04 Noiembrie 2020

În Duminica a 22-a după Rusalii, parohia arădeană Micălaca Veche II a trăit un moment de sărbătoare, Corul parohial „Naşterea Domnului” sărbătorind două decenii de la înfiinţare, ne-a transmis părintele paroh Mircea Bupte.

Manifestare a bucuriei duhovniceşti şi a mulţumirii aduse lui Dumnezeu pentru toate realizările din cei 20 de ani de funcţionare neîntreruptă, grupul coral a oferit răspunsurile la strană la slujba Utreniei şi la Sfânta Liturghie oficiate în biserica parohială de către un sobor de preoţi sub protia părintelui Flavius Petcuț, protopopul Aradului. Totodată, corul a prezentat un scurt program care a cuprins interpretarea rugăciunii „Tatăl nostru”, de Dragoș Alexandrescu, „Doamne, milu­iește!”, de Paul Constantinescu și „Prive­gheați și vă rugați!”, de Gheorghe Popescu Brănești.

La final a fost săvârșită slujba Parastasului pentru întemeietorul corului, părintele Iacob Bupte, și pentru toți membrii corului mutați la Domnul.

Semn al aprecierii întregii activități de două decenii, corul a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Aradului, o diplomă de merit eparhială.

Corul mixt `Nașterea Domnului” Arad a luat naștere la iniţiativa părintelui Iacob Bupte, adresată celor care participau în duminici și sărbători la sfintele slujbele. În primul an de activitate, Corul mixt „Naşterea Domnului” număra 30 de membri, cu timpul, acesta ajungând la 45 de membri.