ANM a finalizat harta privind amplasarea de centrale eoliene
▲ Administraţia Naţională de Meteorologie a finalizat harta care indică locaţiile propice amplasării de centrale pentru producerea energiei eoliene, astfel de zone fiind identificate pe întreg teritoriul ţării, nu numai în Dobrogea, a declarat ministrul Mediului, Attila Korodi ▲
În ceea ce priveşte posibilitatea ca fauna să fie afectată de turbinele eoliene, ministrul de resort a explicat că, în prezent, se realizează un studiu în acest sens, pentru Dobrogea. „Facem un studiu acum pentru Dobrogea. Însă, din schimbul de experienţă pe această temă pe care l-am avut de ceva timp cu danezii, ştim că nu sunt probleme şi nu a fost perturbat ciclul de migraţie a păsărilor. Studiile de până acum demonstrează o mare capacitate de adaptare a acestora“, a mai aratăt ministrul Attila Korodi. În prezent, în România există trei turbine de producere a energiei eoliene, localizate în Baia, judeţul Tulcea, în Crângul lui Bot, judeţul Prahova, şi în Pasul Tihuţa. Prima dintre ele aparţine societăţii Ileximp Bistriţa, a doua companiei Ecoprod Energy, iar cea de a treia societăţii Pentium Satu Mare. La nivel mondial, în 2006, capacitatea de energie eoliană instalată anul trecut în peste 70 de ţări ale lumii a crescut cu 15.197 megawaţi, respectiv cu 32%, până la 74.223 megawaţi. Piaţa energiei eoliene continuă să crească anual, cu o rată de 32%, după recordul de 59.091 megawaţi din 2005, an în care piaţa a crescut cu 41%, în ciuda constrângerilor legate de oferta limitată de turbine eoliene. Această dezvoltare arată că industria globală a energiei, bazată pe forţa vântului, răspunde rapid provocării de a produce la un nivel solicitat şi reuşeşte să-şi susţină creşterea. În termenii valorii economice, acest sector a devenit, în prezent, unul dintre cele mai importante ale pieţei energiei, iar valoarea totală a noului echipament de generare instalat în 2006 a ajuns la 18 miliarde de euro (23 miliarde de dolari). Statele cu cea mai mare capacitate instalată sunt Germania (20.621 MW), Spania ((11.615 MW), SUA (11.603 MW), India (6.270 MW) şi Danemarca (3.136MW).