ANM: Iarnă caldă, cu precipitaţii mai mult sub formă de ploaie
Iarna acestui an va fi mai caldă, iar cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de norme, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), domnul Ion Sandu, citat de Agerpres. „Ştim despre iarna acestui an că va fi mai caldă, că vor fi cantităţi de precipitaţii apropiate de norme. Vor fi şi viscole, dar ne aşteptăm cu o probabilitate de 80% să nu avem patru viscole pe lună pentru că, fiind o iarnă mai caldă, o mare parte din precipitaţii vor fi sub formă de ploaie. Acestea sunt posibilităţile ştiinţifice în momentul de faţă”, a explicat directorul ANM. În acelaşi timp, domnul Sandu a precizat că prognoza pe trei sau şase luni poate să arate că vor fi cantităţi apropiate de norme, însă este posibil ca acestea să fie într-o singură zi, mai ales în zonele unde a început deşertificarea, respectiv în partea de sud a ţării.
Directorul ANM a explicat şi de ce informaţia meteo pe termen lung, pe trei sau şase luni, este realizată de Centrul internaţional din Anglia. Aici a fost dezvoltat, cu contribuţii anuale provenite din toate ţările, un supercomputer „de categoria celor de la NASA”. Cât priveşte prognoza meteo valabilă până la 12 octombrie, temperaturile vor începe să scadă în aceste zile, iar ploile vor fi prezente pe arii extinse, începând de astăzi, 6 octombrie.