ANRE: Scumpirea energiei electrice nu va avea un impact major

Data: 31 Mai 2012

Creşterea preţului energiei electrice cu 5% la finalul lunii iunie nu va avea un impact major asupra facturii pe care o va plăti consumatorul final, a declarat, ieri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE), Petre Lificiu. "O creştere cu 5% a preţului energiei la sfârşitul lunii nu înseamnă nimic. Adică, înseamnă să nu uităm becul aprins în baie când plecăm la serviciu", a afirmat Petre Lificiu. Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie 2012 pentru populaţie şi pentru consumatorii industriali, au declarat surse guvernamentale. De asemenea, autorităţile române trebuie să aplice calendarul eliminării preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici începând din 2013, până în 2017. În ceea ce priveşte preţul gazelor naturale, acesta ar urma să se majoreze din 2013.