Ansamblul lui Brâncuşi, în patrimoniul UNESCO

Un articol de: Daniela Ramona - 13 Mai 2011

Cele mai importante evenimente culturale din Mitropolia Olteniei au vizat, săptămâna aceasta, Ansamblul "Constantin Brâncuşi" din municipiul Târgu Jiu şi creaţia literară a mitropolitului Bartolomeu Anania. De asemenea, joi, 12 mai, Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova a serbat Ziua Internaţională a Familiei.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va demara în curând demersurile necesare pentru înscrierea Ansamblului Monumental "Constantin Brâncuşi" ("Masa Tăcerii", "Poarta Sărutului" şi "Coloana Infinitului") din Târgu Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Iniţiativa este susţinută de Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, precum şi de numeroşi oameni de cultură, artişti, politicieni, jurnalişti, personalităţi ale societăţii civile, iubitori ai lui Brâncuşi din ţară şi din străinătate. "Acest obiectiv este o valoare a întregii naţiuni. Întocmirea dosarului constituie un efort imens care trebuie susţinut simultan de Ministerul Culturii şi de Consiliul Local Târgu Jiu", au declarat reprezentanţii ministerului.

Festival de literatură în cinstea mitropolitului Anania

Prima ediţie a Salonului Naţional de Literatură "Rotonda Plopilor Aprinşi" a reunit la Râmnicu Vâlcea, timp de trei zile (11-13 mai), peste 40 de scriitori din România, Republica Moldova şi Ucraina. Manifestarea a fost închinată operei literare a regretatului mitropolit Bartolomeu (Valeriu) Anania.

Salonul Naţional de Literatură "Rotonda Plopilor Aprinşi" se va desfăşura anual, în prima jumătate a lunii mai, în două secţiuni, în municipiul Râmnicu Vâlcea şi într-o altă localitate din judeţ. În acest an, localitatea aleasă a fost Prundeni. La această primă ediţie au participat scriitori consacraţi din Republica Moldova, precum acad. Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor, acad. Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Vasile Căpăţână. Au fost prezenţi, de asemenea, numeroşi oameni de cultură din Ucraina (Cernăuţi), Bucureşti, Craiova, Sibiu, Piteşti, Râmnicu Vâlcea. Activitatea a fost organizată de Centrul Multicultural "Sofianu" Râmnicu Vâlcea, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Sibiu, Fundaţia Culturală "Curierul de Vâlcea", Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" şi a cuprins mai multe medalioane literare, standuri de vânzare de carte, conferinţe şi vizite la mănăstirile din zonă.

Tot săptămâna aceasta, Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova a organizat, în cadrul Secţiei "Adrian Păunescu", o manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Familiei. Au participat elevi de clasa a IX-a şi a X-a de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, coordonaţi de prof. Claudia Balaci.