Ansamblul Parohiei „Sfântul Simion“ din Suceava a fost reabilitat

Un articol de: Constantin Ciofu - 19 Decembrie 2015

La Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava a avut loc joi, 17 decembrie 2015, recepţia lucrărilor realizate prin proiectul „Consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de secol XVI şi XVII, aflate în patrimoniul naţional şi cunoscute sub numele de «Turnul clopotniţă» şi Biserica «Sfântul Simion» din Suceava“.

În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a reprezentanţilor instituţiilor implicate, la Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava s-a desfăşurat joi, 17 decembrie 2015, recepţia lucrărilor realizate prin proiectul „Consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de secol XVI şi XVII, aflate în patrimoniul naţional şi cunoscute sub numele de «Turnul clopotniţă» şi Biserica «Sfântul Simion» din Suceava“. Astfel, turnul clopotniţă şi Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava au reintrat în circuitul turistic. Aceasta după ce, acum 16 ani, au început demersurile pentru refacerea celor două monumente istorice. Până în prezent, s-a reuşit consolidarea şi restaurarea parţială a bisericii cu fonduri alocate din partea Statului Român, prin instituţiile abilitate în acest scop şi cu ajutor din partea credincioşilor ortodocşi români, dar şi refacerea turnului clopotniţă. Scopul implementării proiectului a fost acela de a salva de la distrugere, de a conserva această moştenire culturală şi a spori atractivitatea acestor două obiective pentru turismul cultural. „Pe parcursul derulării proiectului, am beneficiat de sprijinul mai multor instituţii de stat care au fost implicate în această activitate. Am avut o colaborare fructuoasă cu firmele de construcţii (din Iaşi şi Suceava) şi cu cea de arhitectură (din Bucureşti), care ne-a ajutat să terminăm la timp această lucrare. Turnul clopotniţă va putea să vegheze în continuare ani buni pacea şi bunăstarea. După ce s-a încheiat reabilitarea bisericii şi a turnului clopotniţă, va începe zidirea comunitară, în ceea ce priveşte latura duhovnicească a credincioşilor noştri“, s-a exprimat preotul Constantin Ciupu.

„Acest monument a meritat să primească finanţare“

Proprietarul de drept al locaşului de rugăciune închinat Sfântului Simion este Biserica Armeană din România, care, în anul 1995, a solicitat sprijin încredinţând biserica şi turnul clopotniţă, spre restaurare şi folosinţă, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Despre importanţa monumentului istoric din cartierul sucevean Zamca a vorbit în cadrul recepţiei arhitectul Virgil Polizu, reprezentantul firmei de proiectare: „Am fost conştienţi că, indiferent de sacrificii, acest monument a meritat să primească finanţare. Dacă nu ne-am fi făcut treaba conform cerinţelor, am fi riscat pierderea fondurilor şi implicit a monumentului. Turnul este revitalizat ca structură. El a fost consolidat din pământ de la infrastructură până sus, la cruce, fiind un simbol al oraşului“. La finalul întâlnirii, reprezentanţii instituţiilor implicate în proiect au vizitat biserica, turnul clopotniţă şi noua clădire din incintă.

Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava şi turnul clopotniţă, monumente istorice, au fost ctitorite într-o perioadă de linişte aducătoare de prosperitate economică şi spirituală în această parte a ţării, în secolele al XVI-lea şi, respectiv, al XVII-lea. Alături de celelalte biserici monumente istorice sucevene, locaşuri de regăsire spirituală, Biserica „Sfântul Simion“ se impune prin accente vertical originale.