Ansambluri clujene la festivaluri de folclor din Chişinău
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, a participat împreună cu Ansamblul „Rapsodia Someșană” al Companiei de Transport Cluj și Grupul tradițional „Mărișana” din localitatea Mărișel, în perioada 28 iunie – 3 iulie, în Chișinău, la Festivalul Internațional „Ștefan cel Mare și Sfânt”, ediția a IV-a, și la Festivalul Internațional de Folclor „Cântă cucu-n Bucovina”.
Activitățile cultural-artistice de peste Prut ale Ansamblului „Rapsodia Someșană” al Companiei de Transport Cluj și ale Grupului tradițional „Mărișana” din localitatea Mărișel, s-au desfășurat în baza acordului de parteneriat încheiat la începutul acestui an împreună cu Centrul Cultural European „Dacia” din Chișinău – Republica Moldova. Acest acord are ca scop realizarea unor evenimente comune în vederea promovării celor două țări în domenii precum cultură, artă, tradiții și obiceiuri, port popular și conservarea și promovarea parimoniului cultural comun, conform unui comunicat transmis de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.
Cele două formații care au reprezentat Clujul au prezentat, atât la Chişinău, cât și în alte localități din Republica Moldova, jocuri tradiționale, muzică vocală și instrumentală din județul Cluj. În cadrul celor două festivaluri au mai participat numeroase ansambluri folclorice din țară și străinătate, din Republica Moldova, Letonia, Spania și Ucraina. Astfel, au avut loc mai multe spectacole în Parcul Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău și în orașul Vadul lui Vodă, în cadrul cărora au fost puse în scenă jocuri din Câmpia Transilvaniei sub coordonarea instructorilor Ilie Lung și Victor Pop, jocuri din zona Mărișel, muzică instrumentală și vocală, în interpretarea instrumentiștilor celor două ansabluri și a soliștilor vocali Angela Nistor și Ioan Merca. Tulnicăresele din Mărișel au deschis și încheiat fiecare spectacol.
Participare la hramul „Ștefan cel Mare și Sfânt”
De asemenea, duminică, 2 iulie, clujenii au luat parte la hramul bisericii românești „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău și au depus coroane de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Piața Marii Adunări Naționale, unde a avut loc şi un moment de rugăciune. Datorită succesului de care s-au bucurat, cele două ansambluri clujene au fost invitate să participe și la viitoarele ediții ale acestor festivaluri, conform comunicatului transmis de CJ.
„Toate spectacolele pe care cele două ansambluri le-au prezentat s-au încheiat cu intonarea unor cântece patriotice, care au ridicat la propriu publicul în picioare, prilejuind o emoție profundă și multă bucurie”, se mai arată în comunicat.
Primul eveniment de acest gen a avut loc în luna aprilie a.c., când interpreți de folclor din Republica Moldova au evoluat în cadrul „Concertului Prepascal” organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, menţionează sursa citată.