Antibiotice va livra medicamente spitalelor britanice
Antibiotice a câştigat licitaţia organizată de autorităţile din Regatul Unit pentru cinci medicamente antiinfecţioase injectabile, destinate spitalelor, folosite inclusiv în tratamentul suprainfecţiilor bacteriene asociate COVID-19, a anunțat compania miercuri, de Ziua Națională a României, potrivit Agerpres.
„Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice - un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani - poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că şi în ţara noastră se poate face performanţă, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 milioane de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât şi reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari pieţe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.
Contractul se va derula pe durata a 2 ani, iar primele livrări se vor face începând din luna ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor betalactamice pentru spitalele din România.
Accesarea pieţei Regatului Unit face parte din strategia de expansiune a Antibiotice şi se înscrie în planul companiei de organizare şi dezvoltare strategică pe termen lung.
De asemenea, Antibiotice are în derulare proiecte în ţări precum Brazilia, Australia, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, ce vor permite dezvoltarea prezenţei companiei în aceste pieţe. În ultimii ani, compania a câştigat licitaţii importante în SUA, țări din vestul Europei și sud-estul Asiei, precum şi cea organizată în 2020 de Comisia Europeană pentru asigurarea stocurilor cu antibiotice betalactamice necesare în pandemie. (C. Z.)