„Antidrog, Provita” pentru 300 de tineri
Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului în colaborare cu Agenția Națională Antidrog și voluntarii Provita din Arad au desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, proiectul social „Antidrog, Provita”. Coordonatorul proiectului este părintele Gabriel Mariș, consilier social al arhiepiscopiei, având colaboratori pe Florin Bîșcă de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și pe Anamaria Jitea, reprezentanta activităților provita „Alege Viața” din școlile arădene.
Proiectul, care a adunat până acum 300 de tineri din parohiile în care s-a desfășurat (Gurahonț, Dorgoș, Săvârșin, Seleuș, Sebiș I și Sebiș II) are scopul de a informa tinerii din parohiile arădene despre problemele cu care se confruntă societatea astăzi, modalitățile de evitare, dar și despre soluții favorabile în cazul în care vor întâlni astfel de probleme, punându-se accent pe rolul duhovnicului în viața tinerilor. El vizează îmbunătățirea relațiilor din familie, școală, mediu social, finalitatea lui fiind orientarea tinerilor spre domenii sănătoase atât din punct de vedere trupesc, cât și sufletesc, benefice pentru viitorul lor, având ca rezultat principal scăderea numărului de avorturi și de consumatori de stupefiante în rândul tinerilor. „E atât de frumos să vezi copii fericiți și sănătoși crescând în Biserică, cu credință și dragoste de Dumnezeu. Este o bucurie să vezi o Biserică vie, plină de copii evlavioși care vin să se împărtășească. Pentru acest lucru, noi preoții, știind ce avem de făcut, să le purtăm de grijă tinerilor credincioși prin rugăciune, dar și prin implicare în viața lor socială”, a menționat părintele Dorin Călin Mădăluță.
Tinerii, îndemnați la alegeri avantajoase pentru viitorul lor
Primul subiect dezbătut în cadrul întâlnirilor a fost cel al consumului de droguri, care atrage după sine efecte dezastruoase asupra individului și a relațiilor lui sociale. Tinerii au fost sfătuiți să facă mereu o alegere avantajoasă pentru viața lor, ferindu-se de tentația consumului de droguri. Le-au fost prezentate riscurile și fazele prin care poate trece un consumator și efectele devastatoare produse de droguri, cu ajutorul unor imagini concludente. De asemenea, tinerii au participat activ în mai multe jocuri și activități specifice proiectului. Consumul de droguri în România afectează îndeosebi persoanele tinere și foarte tinere, vârsta primului consum scăzând în jurul vârstei de 14 ani. Acest fapt face ca minorii sa fie considerați un grup vulnerabil care trebuie tratat în mod particular, acordându-i-se tot suportul informațional și sprijinul moral pentru a nu deveni victime ale consumului de droguri. Lipsa experienței de viață sau spiritul de aventură îi pot determina pe tineri să cadă în mrejele drogurilor. „Noi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă păzească, să vă ocrotească, să vă trimită înger păzitor în toate zilele vieții voastre. Vă aduc în atenție cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva (I Cor. 6, 12)”, a spus părintele Dorel Moț în cadrul prezentărilor. Biserica este cea care va căuta să-i ajute pe acești consumatori, prin metodele specifice de prevenire, informare și oferirea de soluții benefice, încorporându-i pe acești „bolnavi” în atmosfera de har a Trupului lui Hristos, fiind primiți și tratați în parohie ca și fii și frați. Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri și promovarea serviciilor pentru tratamentul dependenței de droguri sunt principalele obiective urmărite în acest proiect de către Agenția Națională Antidrog, cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului.
Promovarea campaniei „Alege viața!”
Partea a doua a întâlnirilor a cuprins tematica Provita în cadrul campaniei „Alege viața”. Tinerilor le-au fost prezentate riscurile începerii vieții intime de la vârste fragede, efectele negative ale metodelor contraceptive, ce înseamnă apariția unei sarcini nedorite și că, în acest caz, avortul nu este o soluție, ci o crimă. Un moment captivant pentru cei prezenți a fost prezentarea evoluției embrionului uman de la concepție până la naștere prin imagini. Prin acțiunea Provita se dorește afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere și lupta împotriva avortului, în conformitate cu învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, de asemenea, afirmarea și apărarea demnității persoanei umane în orice împrejurare și prin orice mijloace legale, prin apărarea principiilor, ideilor, moralei şi tradiţiilor creştin-ortodoxe. Metoda contraceptivă recomandată tinerilor prezenți a fost abstinența, până după întemeierea unei familii. Avortul are urmări nefaste asupra femeii care avortează, asupra familiei și asupra societății, prin scăderea dramatică a natalității. S-a evidențiat faptul că pe lângă familie, școală și prieteni, Biserica este permanent preocupată de problemele tinerilor. Aici există întotdeauna un preot duhovnic care le stă la dispoziție pentru a-i ajuta și îndruma să se mențină pe calea cea bună, dar și de a-i ajuta să găsească o soluție la problemele lor. „Noi, preoţii, suntem mereu alături de voi, dragi tineri, şi suntem gata oricând să vă ajutăm, să vă aducem cu ajutorul lui Dumnezeu puterea de a vă ridica, de fiecare dată când veţi cădea. Dumnezeu să vă dăruiască înţelepciunea de a vă feri de problemele discutate aici“, a menţionat părintele Cătălin Rus-Mercea. Biserica poate schimba mentalitatea și comportamentul uman actual prin implicarea ei directă în viața socială a membrilor ei, oferindu-le soluții viabile și convingătoare, una dintre ele fiind însăși activitatea Centrului de Consiliere Pre și Post-avort „Nașterea Domnului” al Arhiepiscopiei Aradului din cadrul Spitalului Matern Arad.
Sprijin din partea protopopiatelor și al școlilor
Programul social a fost sprijinit de către părinții protopopi ai celor 4 protopopiate Arad, Ineu, Lipova și Sebiș, de către părinții parohi ai celor 6 parohii în care s-a desfășurat, membrii comitetelor parohiale și părinții tinerilor. „Viața este darul lui Dumnezeu, iar omul, trup și suflet, este creat de Dumnezeu. Această activitate desfășurată astăzi se înscrie în jurul activităților educative și nonformale pe care le desfășurăm aici, la centrul nostru social. Aducem mulțumiri pentru toate informațiile oferite tinerilor în cadrul proiectului, extrem de importante pentru societatea în care trăim și în care o să trăim de aici înainte. A fost o întâlnire benefică”, a menționat părintele Florin Horațiu Borca. Proiectul social a fost susținut prin prezență și implicare de către conducerea școlilor din parohie, autoritățile locale, poliție, spital. La finalul prezentărilor, tinerii prezenți au primit din partea preoților iconițe, cruciulițe și metanii, iar din partea coordonatorilor de program, mai multe pliante de informare și prevenire a problemelor discutate. Proiectul urmează a fi implementat și în alte parohii din Arhiepiscopia Aradului. (Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului)