Antreprenorii cer „regândirea sistemului de educaţie”
Un învăţământ performant, adaptat la nevoile reale din economie, investiţiile în infrastructură şi o debirocratizare prin digitalizare rapidă sunt soluţii ale mediului de afaceri pentru reconstrucţia României, au transmis reprezentanți ai antreprenorilor care s-au reunit într-o dezbatere la Brașov pe tema „Pactului pentru Muncă“.
„În cadrul dezbaterii, (...) s-a concluzionat că, printre problemele cu care se confruntă piaţa forţei de muncă din ţara noastră, este educaţia neadaptată la cerinţele economiei reale“, se arată într-un comunicat transmis de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, organizator al dezbaterii.
Conform preşedintelui confederației, Cristina Chiriac, România are nevoie de forţă de muncă calificată, fiind necesară o axare pe dezvoltarea competenţelor umane.
„Cea mai vulnerabilă, dar şi cea mai importantă resursă a ţării sunt oamenii. Pe ei trebuie să îi punem în valoare, pentru ei trebuie să creăm o strategie pe termen mediu şi lung a forţei de muncă. (…) Copiii care intră astăzi la şcoală, probabil, vor ieşi la pensie peste 50 de ani, ca urmare avem nevoie de o gândire sistematică, cu viziune şi anticipare a meseriilor viitorului, astfel încât adaptarea învăţământului românesc să urmeze tendinţele europene de dezvoltare digitală şi emancipare a societăţii în timp“, a declarat Cristina Chiriac, potrivit Agerpres.
Astfel, „regândirea sistemului de educaţie, inclusiv revenirea la învăţământul de 10 clase, cât şi finalizarea învăţământului liceal sau urmarea unei şcoli profesionale, ar trebui să reprezinte un deziderat în vederea pregătirii generaţiilor viitoare“, concluzionează reprezentanții mediului de afaceri prezenți la dezbatere.
(Cristina Zamfirescu)