Anul comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni

Data: 04 Ianuarie 2009

În şedinţa de lucru din 29 octombrie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 - de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1.630 de ani), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română.

Programul manifestărilor - elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod şi care se va desfăşura atât la nivelul Patriarhiei Române, cât şi al eparhiilor din ţară şi străinătate - cuprinde conferinţe teologice şi pastoral-misionare, simpozioane ştiinţifice, seri duhovniceşti, proiecte editoriale, pelerinaje în provincia Capadocia (Turcia) etc. Scopul manifestărilor este de a evidenţia contribuţia Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni la definirea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale, ca exemplu pentru lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică actuală a Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, prin prezentarea unor manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediţii tipărite ale operei lor în limba română, contribuţii ale teologilor ortodocşi români la studierea vieţii şi operei acestora etc. se urmăreşte sublinierea prezenţei Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române. Publicăm în continuare hotărârea Sfântului Sinod cu privire la Anul omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2008, a luat în examinare iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, precum şi propunerea de aprobare a programului-cadru naţional de desfăşurare. În vederea aducerii la îndeplinire a acestei iniţiative, sub îndrumarea şi cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat următorul proiect de program-cadru naţional bisericesc privind modul de desfăşurare în cuprinsul Patriarhiei Române a manifestărilor din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Se va publica prioritar integrala operei Sfântului Vasile cel Mare 1. În prima parte a anului 2009 (ianuarie-iunie) se va trata despre Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi ceilalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Universale şi a Bisericii Ortodoxe (viaţa sfântă, contribuţia lor la cristalizarea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea exegezei Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale etc.). Se va evidenţia opera Sfinţilor Capadocieni, în special a Sfântului Vasile cel Mare, ca izvor şi exemplu pentru lucrarea actuală socială şi caritativ-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române; 2. În partea a doua a anului 2009 (iulie-noiembrie) se va sublinia prezenţa Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române (manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediţii tipărite a operei lor în limba română, contribuţii ale teologilor ortodocşi români la studierea vieţii şi operei acestora etc.); 3. Se va publica un album cu Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în diferite reprezentări (pictură bisericească, iconografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanţării de la bugetul de stat ca proiect cultural-artistic de importanţă naţională); 4. Se va publica un album cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi alţi Sfinţi Capadocieni în diferite reprezentări (pictură bisericească, iconografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanţării de la bugetul de stat ca proiect cultural-artistic de importanţă naţională); 5. Se va publica prioritar integrala operei Sfântului Vasile cel Mare şi, în măsura în care va fi pregătită pentru tipar, şi parte din opera Sfântului Grigorie de Nazianz, conform proiectului stabilit, iniţiat în cadrul noii serii a colecţiei Părinţi şi scriitori bisericeşti, prin reeditarea operei deja publicate şi traducerea integrală a celorlalte texte ale acestor doi Sfinţi Capadocieni (se va studia posibilitatea finanţării de la bugetul de stat ca proiect cultural de importanţă naţională şi contribuţie a României la cultura universală); Pelerinaje în Cezareea Capadociei 6. Se vor organiza pelerinaje în Cezareea Capadociei, în care scop se va întocmi corespondenţa oficială către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, pentru a fi anunţat din timp. 7. Pe toată durata anului 2009, la postul de Radio Trinitas şi la Televiziunea Trinitas TV, precum şi la posturile de radio bisericeşti locale se vor realiza emisiuni care vor pune în lumină aspectele redate la punctele 1-5, cu contribuţia teologilor specialişti în istorie bisericească, patrologie, liturgică, drept canonic, spiritualitate ortodoxă, istoria artei şi picturii. În acest scop, redactorii postului de Radio Trinitas şi postului de Televiziune Trinitas TV se vor deplasa la centrele eparhiale, la bibliotecile instituţiilor de învăţământ sau mănăstireşti care deţin manuscrise, miniaturi şi tipărituri rare din operele Sfinţilor Capadocieni, precum şi la centre sociale şi filantropice, unde vor realiza emisiuni tematice speciale; 8. Contribuţiile scrise menţionate la punctele 1 şi 2 vor fi reflectate prioritar în Ziarul Lumina, precum şi în revistele şi publicaţiile bisericeşti centrale, mitropolitane şi eparhiale; 9. Pe site-ul Patriarhiei Române, care va avea în 2009 o pagină specială intitulată „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, se va reda programul mare, dar şi prezentări imediate ale acţiunilor ce se vor realiza, precum şi imagini cu reprezentări ale Sfinţilor Capadocieni în pictura, miniatura şi manscrisele româneşti; 10. În ultimul trimestru al anului 2009, la Palatul Patriarhiei se va organiza o expoziţie tematică în cadrul căreia vor fi prezentate manuscrise, miniaturi şi texte tipărite din opera Sfinţilor Capadocieni. 11. În cursul anului 2009, în funcţie de data ieşirii de sub tipar, se vor organiza la Patriarhia Română lansările de carte menţionate la punctele 3-5, iar în eparhii, ale unor proiecte editoriale locale dedicate acestui eveniment; 12. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la una din Conferinţele pastoral-misionare semestriale din anul 2009 să se prezinte tema „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“; 13. În ultimul trimestru al anului 2009 se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod dedicată evaluării modului în care s-au desfăşurat în eparhiile Patriarhiei Române manifestările din cadrul „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“. Subiectul conferinţelor pastorale de primăvară Având în vedere că în cadrul discuţiilor care au avut loc, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a reţinut necesitatea ca toate manifestările din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), precum şi tratarea subiectului din cadrul Conferinţei pastoral-misionare de primăvară din anul 2009 să fie abordate în cadrul a patru mari direcţii de aprofundare: 1. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; 2. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; 3. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; 4. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice; Ca urmare a discuţiilor care au avut loc şi a completării referatului supus discuţiilor cu sugestiile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la propunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, Sfântul Sinod: Ia act şi aprobă iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“. Aprobă programul-cadru naţional bisericesc iniţiat şi propus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (redat la punctele 1-13 din prezenta comunicare) pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic, intitulat „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, toate manifestările urmând a fi abordate în cadrul a patru direcţii de aprofundare: a). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; b). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; c). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; d). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice. Aprobă ca în fiecare eparhie şi în fiecare şcoală teologică, ierarhii eparhioţi să ia măsurile necesare pentru a reflecta programul-cadru naţional bisericesc prin acţiuni şi programe locale (media, publicistice şi editorialistice, conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale şi teologice) realizate cu contribuţia profesorilor de teologie, a specialiştilor, a preoţilor şi monahilor, urmând să se sublinieze importanţa şi contribuţia Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în viaţa Bisericii, acordându-se o atenţie sporită receptării acestor programe de către tineret. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2009 să se trateze tema „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, cu următoarele subpuncte: a). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; b). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; c). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; d). Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice. Aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă din anul 2009, centrele eparhiale să stabilească teme de interes pastoral-misionar local, pe care le vor comunica , pentru informare, Cancelariei Sfântului Sinod. Aducându-Vă la cunoştinţă această hotărâre a Sfântului Sinod, Vă rugăm să binevoiţi a lua act şi a dispune adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru aducerea la îndeplinire la nivelul Centrului eparhial, al instituţiilor de învăţământ teologic şi al publicaţiilor eparhiale, precum şi publicarea programului-cadru cu caracter naţional bisericesc în presa eparhială. Precizăm că această hotărâre a Sfântului Sinod a fost comunicată şi Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române şi componentelor sale, Cabinetului Patriarhal, Sectorului teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale, precum şi Editurii, Tipografiei şi Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, în scopul aprofundării tuturor aspectelor şi adoptării măsurilor necesare pentru aducerea la îndeplinire la nivelul instituţiilor centrale bisericeşti. Cu frăţească întru Hristos îmbrăţişare, Preşedintele Sfântului Sinod † Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Secretarul Sfântului Sinod † Vincenţiu Ploieşteanul Episcop-vicar patriarhal ▲ „Ctitor al monahismului organizat asemenea unor familii“ În prima zi a anului 2009, pe 1 ianuarie, când Biserica noastră l-a pomenit pe Sfântul Vasile cel Mare, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit la Catedrala patriarhală despre personalitatea marelui sfânt, explicând, de asemenea, de ce patriarhul României poartă titlul de locţiitor al Cezareei Capadociei, eparhia pe care a păstorit-o Sf. Vasile cel Mare. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Preafericirea Sa la sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşită împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Părintele Patriarh a vorbit totodată despre întreita sărbătoare pe care o prăznuiesc creştinii în prima zi a anului: pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, praznicul Tăierii Împrejur a Domnului şi Începutul Noului An civil. La sfârşitul Sfintei Liturghii au fost citite Molitvele Sfântului Vasile cel Mare, pentru ca apoi să se oficieze slujba de Te Deum pentru începutul anului nou. Apoi, marele eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhim. Timotei Aioanei, a citit hotărârea Sfântului Sinod privind decretarea anului în care tocmai s-a intrat drept anul Sfântului Vasile cel Mare şi al sfinţilor capadocieni. Sfântul Vasile, dascăl al vieţii liturgice În cuvântul său, Patriarhul Daniel a explicat motivaţia acestei hotărâri, precizând că anul 2009 este anul închinat Sfântului Vasile cel Mare pentru că aniversăm 1.630 de ani de la mutarea sa la cele veşnice, fiind închinat, de asemenea, tuturor Sfinţilor Capadocieni. „Nu le spunem sfinţi părinţi, pentru că sunt şi femei care sunt prăznuite ca sfinte originare din Capadocia. Sfântul Vasile însuşi provine dintr-o familie numeroasă; a mai avut patru fraţi şi patru surori. Cinci din cei nouă au devenit sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinţii lor, Vasilie, Emilia şi Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile“, a subliniat Preafericirea Sa. Sfântul Vasile a apărat credinţa ortodoxă în vremuri foarte grele, de tulburare din partea ereticilor pnevmatomahi, cei care negau dumnezeirea Sfântului Duh. Rugăciunile din Sfânta Liturghie care îi poartă numele şi care se săvârşeşte de 10 ori pe an conţin cereri către Dumnezeu pentru a potoli năvălirile păgânilor şi întărâtările ereticilor, pentru a opri dezbinările în Biserică. Sfântul Vasile, a adăugat Preafericirea Sa, aşa cum este menţionat în Hotărârea Sfântului Sinod, este dascăl al vieţii liturgice, pentru că mai întâi de toate este dascăl al învăţăturii de credinţă ortodoxă, este dascăl al dreptei credinţe, iar dreapta credinţă este celebrată în Sfânta Liturghie. Sistematizator al principiilor vieţii călugăreşti „Sfântul Vasile este şi dascăl al familiei creştine, nu numai prin cuvânt, ci şi prin pilda familiei creştine în care el s-a născut şi a crescut, prin modul în care el a promovat valorile credinţei creştine în familie. Este dascăl al vieţii monahale, pentru că el a scris regulile mari şi mici pe când se afla într-o mănăstire pe care a înfiinţat-o în părţile Pontului. Aceste reguli monahale ca îndreptar pentru viaţa călugărească se bazează mai întâi pe Sfânta Evanghelie, arătând că viaţa călugărească este Evanghelia lui Hristos trăită în mod intens şi constant ca dăruire de sine faţă de Dumnezeu în sărăcie, ascultare şi curăţie sufletească şi trupească, în fecioria sufletului şi a trupului“, a mai spus Părintele Patriarh. Legătura arhiepiscopului Capadociei cu ţara noastră După ce a arătat că Sfântul Vasile este dascălul Bisericii Universale, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre legătura arhiepiscopului Capadociei cu ţara noastră, cu Dacia Carpatică şi Pontică. „A avut rudenii aici, una din ele mărturisind credinţa creştină cu preţul vieţii. Este vorba de Sfântul Sava de la Buzău, înecat în râul cu acelaşi nume în anul 372. Sfântul Vasile a cerut comandantului militar al provinciei Dacia Carpatica să trimită moaştele Sfântului Sava în Capadocia. Există aşadar o legătură deosebită între Capadocia Sfântului Vasile cel Mare şi Dacia. Ca urmare a acestei legături între Sfântul Vasile şi teritoriul României de astăzi în data de 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul său de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Ţării Româneşti, care ajuta adesea şi foarte mult din punct de vedere material Patriarhia Ecumenică aflată sub stăpânire otomană, titlul onorific de locţiitor al scaunului de Cezareea Capadociei“. În anul 1925, când Biserica noastră a fost ridicată la rangul de Patriarhie, acest titlu a început să fie purtat de către Patriarhul României, întrucât este şi mitropolit al Ţării Româneşti. „Un latin printre greci“ Spre final, Părintele Patriarh a spus că „noi avem faţă de Sfântul Vasile cel Mare o simpatie, o prietenie şi o recunoştinţă deosebită. Pentru că el s-a interesat de creştinarea poporului daco-roman, de creştinarea goţilor care se aflau atunci pe teritoriul ţării noastre şi a arătat în lucrarea sa de arhipăstor de suflete un echilibru solid, o sinteză între puterea profundă teologică răsăriteană din cultura greacă creştină şi un simţ practic organizatoric deosebit din cultura latină. De aceea, unii patrologi care au studiat opera scrisă şi activitatea practică, misionară, liturgică, filantropică a Sfântului Vasile cel Mare l-au numit «un latin printre greci». Avea simţul practic latin şi spiritualitate profundă teologică şi liturgică răsăriteană. Sfântul Vasile este o pildă şi un model pentru noi; mai ales pentru monahism a devenit un mentor, un ctitor al monahismului organizat asemenea unor familii. El recomanda ca mănăstirile să nu fie prea mari ca număr de monahi, pentru a se păstra o atmosferă de familie duhovnicească, pentru ca membrii obştii să se poată cunoaşte mai bine“. Sfântul Vasile a făcut legătura între familia conjugală şi familia monahală, ca două locuri de manifestare a binecuvântării părinteşti a Preasfintei Treimi faţă de oameni. Monahul Sfântului Vasile cel Mare, a continuat Părintele Patriarh, este călugărul rugător, slujitor şi misionar, care uneşte Liturghia cu filantropia după pilda lui. „Orăşelul de lângă oraş, cartierul numit «Vasiliada», care avea în mijloc o biserică, iar în jur o mulţime de instituţii filantropice, a reprezentat un model pentru mai multe mănăstiri din Răsărit şi Apus care au început să înfiinţeze bolniţe, şcoli, azile de copii orfani şi bătrâni. Opera lui izvorâtă din teologia şi rugăciunea lui a devenit un model pentru întreaga lume creştină“, a adăugat în încheiere Preafericirea Sa. (Augustin PĂUNOIU) ▲ 55 de sfinţi capadocieni, comemoraţi de BOR ▲ Lista sfinţilor capadocieni, comemoraţi anul acesta, şi datele lor de prăznuire ▲ 1. Sf. Grigorie cel Bătrân sau de Nazianz - 1 ianuarie 2. Sf. Vasile cel Mare - 1 ianuarie/30 ianuarie 3. Sf. Mc. Gordie - 3 ianuarie 4. Sf. Mc. Elevsip - 6 ianuarie 5. Sf. Mc. Melevsip - 6 ianuarie 6. Sf. Mc. Spevsip - 6 ianuarie 7. Sf. Neonila - 6 ianuarie 8. Sf. Mc. Carterie preotul - 8 ianuarie 9. Sf. Petru de Sevastia, fratele Sf. Vasile cel Mare - 9 ianuarie 10. Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare - 10 ianuarie 11. Sf. Teosevia, soţia Sf. Grigorie de Nyssa - 10 ianuarie 12. Sf. Mc. Nina, luminătoarea Georgiei - 14 ianuarie 13. Sf. Grigorie Teologul - 19/25/30 ianuarie 14. Sf. Mc. Agatodor - 2 februarie 15. Sf. Mc. Vlasie Bouarul - 3 februarie 16. Sf. Mc. Doroteea - 6 februarie 17. Sf. Mc. Teofila - 6 februarie 18. Sf. Cuv. Zinon - 10 februarie 19. Sf. Ierarh Agapit al Sinadelor - 18 februarie 20. Sf. Cuv. Gorgonia, sora Sf. Grigorie Teologul - 23 februarie 21. Sf. Cuv. Chesarie, fratele Sf. Grigorie Teologul - 9 martie 22. Sf. Cuv. Farmutie (de loc din Egipt, a pusnicit în Capadocia) - 11 aprilie 23. Sf. Mare Mc. Gheorghe (din Capadocia, a suferit moarte martirică în Nicomidia) - 23 aprilie 24. Sf. Mc. Acachie - 7 mai 25. Sf. Emilia, mama Sf. Vasile cel Mare - 8 mai 26.Sf. Macrina cea Bătrână, bunica Sf. Vasile cel Mare - 30 mai 27. Sf. Mc. Varlaam - 30 mai 28. Sf. Mc. Tespesie - 1 iunie 29. Sf. Cuv. Ilarion cel Nou - 6 iunie 30. Sf. Cuv. Navcratie, fratele Sf. Vasile cel Mare - 8 iunie 31. Sf. Cuv. Canid - 10 iunie 32. Sf. Mc. Anect - 27 iunie 33. Sf. Mc. Iachint Cuvicularie - 3 iulie 34. Sf. Cuv. Mihail Maleianul - 12 iulie 35. Sf. Cuv. Irina - 28 iulie 36. Sf. Mc. Iulita - 30 iulie 37. Sf. Cuv. Macrina cea Tânără, sora Sf. Vasile cel Mare - 19 iulie 38. Sf. Cuv. Evdochim - 31 iulie 39. Sf. Cuv. Nona, mama Sf. Grigorie Teologul - 5 august 40. Sf. Mc. Mamant - 2 septembrie 41. Sf. Mc. Rufina - 2 septembrie 42. Sf. Mc. Teodot - 2 septembrie 43. Sf. Mc. Evpsihie - 7 septembrie 44. Sf. Mc. Macrovie - 13 septembrie 45. Sf. Mc. Gordian - 13 septembrie 46. Sf. Longhin Sutaşul - 16 octombrie 47. Sf. Mc. Capitolina - 27 octombrie 48. Sf. Mc. Erotiida - 27 octombrie 49. Sf. Ierarh Firmilian al Cezareei Capadociei - 28 octombrie 50. Sf. Cuv. Arsenie - 10 noiembrie († 1923) 51. Sf. Mc. Orest - 10 noiembrie 52. Sf. Mc. Nichita - 17 noiembrie 53. Sf. Ierarh Amfilohie de Iconium, vărul Sf. Grigorie Teologul - 23 noiembrie 54. Sf. Mc. Mercurie - 25 noiembrie 55. Sf. Vasile, tatăl Sf. Vasile cel Mare NOTĂ: Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei