Anul Sfântului Botez: Cum ne adresăm persoanelor botezate?

Prin inspiraţia harică a sinodalilor noştri, ne aflăm în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii sau, altfel spus, anul identităţii noastre în Hristos, când suntem chemaţi să aprofundăm importanţa capitală a celor două Taine creştine în viaţa noastră. Desigur, s-au scris şi se vor mai scrie multe studii sau articole referitoare la acest subiect, însă trebuie să avem în vedere şi dimensiunea imediată sau practică a tematicii de mai sus.

Trecând peste argumentarea teologică a temei propuse, voi încerca aici să mă axez pe latura "zilnică" a problemei, şi anume a modului cum trebuie să ne adresăm persoanelor care au primit botezul creştin. De ce această problemă? Pentru că, în vorbirea românească aproape toţi creştinii botezaţi se adresează aceloraşi fraţi de credinţă după numele lor de familie moştenit pe filieră istorică şi socială, şi nu după prenumele primit în momentul acceptării lui Hristos în viaţa lor, ceea ce reprezintă o reminiscenţă atee din perioada comunistă, pe de o parte, iar pe de altă parte reprezintă o lipsă a conştientizării ortodoxiei numelui din viaţa lor creştinească. De ce un creştin autentic trebuie să se adreseze cu prenumele primit la botez, şi nu cu numele de familie moştenit? Dacă numele de familie nu are şi nu posedă o vocaţie eclesială, prenumele are în schimb un mare dar divin pe care suntem datori să-l mărturisim în orice context al vieţii noastre. De fapt, în cristelniţa botezului are loc un eveniment extraordinar pentru existenţa noastră. Acolo nu suntem spălaţi cu o apă oarecare, într-un ritual searbăd, ci în acel moment primim o nouă identitate harică "din apă şi din Duh", o nouă carte de vizită semnată de Dumnezeu-Sfânta Treime, un paşaport cu care ne vom prezenta la uşile pocăinţei ale Împărăţiei lui Dumnezeu pentru a ni se confirma şi a preda respectiva carte de identitate. În această apă sfinţită a botezului, noi renunţăm la vechea identitate fără conţinut şi sens, la omul perisabil, îmbrăcând în schimb haina veşniciei pe care ne-o oferă Hristos. De altfel, în toate rugăciunile pe care le rosteşte Biserica, este utilizat doar prenumele primit la botez, nu şi numele de familie, ceea ce confirmă faptul că la botez am primit în dar o nouă viziune asupra identităţii şi ortodoxiei vieţii. Ce frumos ar fi să ne adresăm creştinelor noastre cu "doamna Maria", cu "doamna Elena" etc., adică folosind un limbaj eclesial, şi nu cu "doamna Ionescu" sau cu "doamna Popescu", adică un limbaj secularizat, sau creştinilor noştri cu "domnul Mihai", cu "domnul Vasile" etc., şi nu cu "domnul Ionescu" sau cu "domnul Popescu". Această adresabilitate, folosind prenumele, este încărcată atât de conştiinţa apartenenţei creştine, cât şi de respectul demnităţii umane faţă de persoana în cauză. Este uimitor faptul că, astăzi, şi unii dintre preoţi sunt numiţi după numele de familie, şi nu după numele de botez şi hirotonie, practică încă întreţinută mai ales în mediile protopopeşti, unde se realizează contactul cu slujitorii lui Hristos după principiul secularizat al numelor de familie, şi nu după principiul eclesial al comuniunii în Hristos conferit de numele primit la Taina Hirotoniei. Un bun exemplu pentru preoţii de mir sunt monahii autentici, care şi-au descoperit vocaţia lor eclesială şi şi-au răstignit viaţa lor lumească pentru a o îmbrăca, într-un nou "botez", pe cea hristică, fapt concretizat şi prin modalitatea cu care sunt chemaţi de către creştini în ajutor de rugăciune şi îndrumare duhovnicească. Pornind de la aceste succinte indicii asupra modului cum trebuie să ne adresăm persoanelor care au primit botezul, iar altele au primit şi hirotonia, cred că a venit momentul ca să-i chemăm pe creştini la taina Bisericii după numele de botez, iar pe preoţi după numele de hirotonie, care sunt adevăratele nume creştine şi pline de conţinut duhovnicesc. Cu alte cuvinte, este momentul să revenim la sensul numelui în creştinism, la semnificaţia autentică a numelui în spiritualitatea ortodoxă, la regăsirea dimensiunii ortodoxiei credinţei, de unde putem înainta pe calea ortodoxiei bunului simţ şi al caracterului uman, ştiut fiind faptul că noi, creştinii, "nu suntem din lume, ci Hristos ne-a ales pe noi din lume", deoarece am primit la botez o nouă identitate "în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh". De aceea, astăzi, se cere în mod imperios o nouă publicaţie colectivă în agora civilizaţiei ortodoxe, şi anume: "Adevărata conduită ortodoxă - pentru clerici şi mireni"!