Anunț umanitar: „Vreau să trăiesc!”
Costina are 30 de ani, este un suflet minunat, care iubeşte viaţa şi se bucură de orice lucru simplu, mereu zâmbeşte şi oricât de mari au fost durerile sau încercările pe care le-a avut de trecut, a mers înainte fără să se plângă. Însă viața nu este simplă, iar în cazul Costinei s-a dovedit a fi chiar foarte complicată. La 17 ani a fost diagnosticată cu Sarcom Ewing, o formă rară de cancer osos, care a venit la pachet cu o mulţime de metastaze la sistemul osos, ficat şi plămâni. Toată adolescenţa i-a fost marcată de această boală. În 2007 a fost operată la Spitalul Militar din Bucureşti, iar în perioada 2007-2008 a făcut 8 cure de chimioterapie, două transplanturi cu celule stem și mai multe sedinţe de radioterapie. În 2017 boala a revenit uimitor: ganglionul de la gât s-a inflamat foarte mult, ajungând la câţiva centimetri, devenind vizibil şi provocând dureri. În 2018 a urmat un nou an de încercări, căutări şi răspunsuri. A pornit din nou la drumul cel greu, cu mai multe cure de chimioterapie. Costina a luptat cu fiecare stare de rău în parte, s-a învins pe sine şi a mers înainte cu o forţă supraomenească. 2020 a adus speranţă în viaţa tinerei luptătoare. A făcut noi investigații medicale, de data aceasta în străinătate. La clinica Anadolu din Turcia, medicii au supus-o la un număr impresionant de teste şi analize. Verdictul a fost următorul: un diagnostic diferit, şi anume paraganglioma. Specialiştii din Turcia au hotărât că nu mai este timp de pierdut şi dacă există o şansă la viaţă pentru ea, trebuie acţionat acum. În cursul acestei luni, Costina este programată la o operaţie urgentă pe coloană, pentru a elimina cea mai mare tumoare ce prezintă risc asupra vieţii ei şi pentru a urma tratamentul adecvat bolii pe care o are. Dacă operaţia va reuși, pacienta va urma un tratament sintetic. Costul spitalizării se ridică la aproximativ 50.000 de euro. Știm că Dumnezeu lucrează prin oameni şi minuni se întâmplă.
Donaţii se pot face în contul de mai jos. Titular cont: Matei Costina
Cont RON (Lei) IBAN:RO16RZBR0000060017374066