Aparatură medicală donată Spitalului Municipal din Onești
Miercuri, 17 ianuarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești, prin Asociația „Patmos”, a donat aparatură medicală pentru secțiile de Pediatrie și UPU ale Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca al Crimeei” din Onești.
Acest proiect a început la sfârșitul anului 2016 și de atunci o dată sau chiar de două ori pe an preoții protoieriei încearcă să fie alături de comunitatea oneșteană prin acoperirea, în funcție de posibilități, a necesității de aparatură medicală a spitalului municipal.
De-a lungul anilor au fost donate aparate medicale secțiilor de Neonatologie, Pediatrie, UPU, Chirurgie, Maternitate, Oftalmologie și Ambulanță, astfel: un dispozitiv medical de vizualizare a venelor LTVFO2 vein finder; două dispozitive medicale Sinoptofor 23 B; două dispozitive de filtrare a apei din gama NOBEL a căror mentenanță a fost asigurată bianual până în prezent de către Parohia „Sfântul Pantelimon” din Onești; dispozitiv medical de tensiune; vestiar dezinfectant Serviciului de Ambulanță Bacău - Stația Onești; panou Rollerboard (destinat pacienţilor bolnavi de COVID-19, internaţi pe secţia ATI, pentru a fi rulaţi sau transferaţi orizontal printr-o procedură sigură); aparat de tip Blender aer-oxigen, destinat secției Neonatologie; două pompe electrice pentru laptele matern destinat secției Neonatologie (unu la Onești și unu la Moinești); un fotoliu pediatric de consultații; două concentratoare de oxigen; draperii pentru 12 dintre saloanele secției de Pediatrie; două televizoare smart Philips, iar în anul 2020 au fost donați 11.000 de lei pentru achiziționarea unui monitor de funcții vitale.
Periodic sunt organizate campanii de donare de sânge de către preoții din Protopopiatul Onești. Sunt donate alimente, fructe, se fac rugăciuni și Taina Sfântului Maslu pentru vindecarea celor bolnavi.
De data aceasta s-a reușit achiziționarea a trei aparate pentru aerosoli „Laica” necesare secției Pediatrie și a două tărgi de translație pentru secția Primiri Urgențe (UPU). Pentru mămicile care însoțesc minorii internați la Pediatrie au fost donate două frigidere în care să-și poată păstra alimentele în condiții optime.
Protoieria Onești dorește ca pe viitor să poată fi alături de nevoile comunității locale, să vină în sprijinul spitalului municipal, astfel continuând un proiect de suflet pentru suflete.