Apariţie editorială închinată Sfinţilor Capadocieni, la Craiova

Data: 24 Octombrie 2009

La Editura Mitropolia Olteniei a apărut de curând volumul de studii şi comunicări „Exegeză şi ermineutică biblică în operele Sfinţilor Părinţi Capadocieni“. Cartea a apărut cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, fiind îngrijită şi coordonată de dl conf. univ. dr. Mihai Vladimirescu, titularul catedrei de studii biblice din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. Volumul este rezultatul lucrărilor care au avut loc la Simpozionul Naţional Studenţesc „Exegeză şi ermineutică biblică în operele Sfinţilor Părinţi Capadocieni“, organizat de Arhiepiscopia Craiovei şi de Facultatea de Teologie la Mănăstirea Tismana în perioada 18-20 mai 2009. Volumul reuneşte 26 de studii ale studenţilor participanţi, precum şi câteva mesaje ale unor cadre universitare de prestigiu din ţara noastră. Cuvântul introductiv îi aparţine Înalt Preasfinţitului Irineu.