Apariţie editorială la Timişoara
Cel de-al doilea volum al lucrării „Bucuria slujirii prin cuvânt. Articole şi studii” semnat de părintele vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, a apărut de curând la Editura Partoş.
Volumul continuă seria de restituiri din scrieri mai vechi sau mai noi aparținând părintelui vicar, apărute în periodice bisericești precum: „Altarul Banatului”, „Învierea”, „Calendarul almanah al Arhiepiscopiei Timișoarei”, „Foaia Diecezană” și în alte volume și periodice.
Este de remarcat, ca și în cazul primului volum, diversitatea tematicii, care atinge foarte multe aspecte bisericești, culturale și chiar sociale ale vremii. Apoi abordarea științifică este și ea aparte, întrucât nu există nici un articol care să nu aibă aparat critic și o bibliografie românească și străină aleasă.
Volumul, care cuprinde 339 pagini, este tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care semnează și un cuvânt însoțitor intitulat „Trudă prin cuvânt”, în cadrul căruia afirmă, printre altele, că „putem considera această lucrare ca fiind o contribuție a scrisului duhovnicesc și a istoriei trăite bănățene. Cuvintele din această carte vor rămâne ca mărturie depusă de un preot în fața Altarului Bisericii și a istoriei neamului”.
Autorul, în „Cuvântul înainte”, arată că în materialele publicate „am încercat să prezint cititorilor, clerici și mireni, deopotrivă, aspecte referitoare la viața bisericească a Banatului, la implicarea pilduitoare a slujitorilor Bisericii noastre, în lupta pentru promovarea valorilor culturale și morale și de susținere a idealurilor de unitate națională. Am abordat, de asemenea, și probleme actuale de natură pastoral-misionară, pentru a răspunde la unele întrebări ale credincioșilor despre rânduiala pomenirii celor adormiți și practica necreștină a incinerării morților, ori cu privire la rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare”.
Părintele vicar eparhial Ionel Popescu este nu doar un simplu cronicar al evenimentelor pe care le-a trăit, ci și un fin observator al fenomenului religios în ansamblul său. De aceea, primim cu bucurie și acest al doilea volum al părintelui, mai ales că și cei mai mulți dintre noi am fost contemporani cu evenimentele și locurile descrise în acesta. Volumul se găsește spre vânzare la Parohia Timișoara Iosefin.