Apariţie inedită la Editura Filocalia

Data: 04 Aprilie 2015

Fundaţia „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău a organizat joi, 2 aprilie 2015, lansarea cărţii „Prietenul meu Ionuţ, o poveste despre autism“, apărută la Editura Filocalia a Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Evenimentul s-a desfăşurat la Hotelul „Decebal“ din Bacău, iar cartea constituie o premieră, fiind alcătuită din desene realizate de Ionuţ, un copil cu autism care beneficiază de serviciile oferite prin Centrul de zi pentru persoane cu autism „Sfinţii Cosma şi Damian“ din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“. Desenele care pot fi colorate de copii sunt însoţite de analogii sugestive menite să îi ajute atât pe cei mari, cât şi pe cei mai mici să cunoască felul în care un copil autist percepe şi înţelege lumea. Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. „Ionuţ ne îndeamnă să acordăm o atenţie deosebită suferinţei umane şi mai ales modului prin care aceasta poate deveni o cale a întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Asumarea suferinţei şi a bolilor de către fiecare dintre noi demonstrează o matură experienţă duhovnicească fortificată în focul încercărilor, ce ne pregăteşte în perspectiva întâlnirii noastre cu Hristos Cel înviat“, a menţionat IPS Ioachim. Alături de autor, în realizarea lucrării s-a implicat pr. Eugen-Ciprian Ciuche, consilier la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Ramona Stanciu şi Carla Livia Pişcu din Bacău. Evenimentul a făcut parte din campania „Acceptă unicitatea, topeşte indiferenţa, schimbă mentalităţi“ (AUTISM) derulată în şcolile din municipiul Bacău de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Primăria Bacău. (Pr. Constantin Gherasim)