Apariţie nouă la Editura „Renaşterea“
La Editura "Renaşterea" a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a apărut recent o lucrare de referinţă pentru cercetătorii Sfintei Scripturi, intitulată "Predica de pe Munte (Matei 5-7)" a teologului protestant elveţian Ulrich Luz (n. 23 februarie 1938). Traducerea din limba germană în română este semnată de Ligia Taloş şi Romeo Popa, sub îngrijirea şi prefaţa pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Autorul este profesor la Universitatea din Berna, iar activitatea i-a fost încununată cu şapte titluri de Doctor Honoris Causa. Pr. Stelian Tofană arată că volumul este "un model de comentariu, de abordare ecumenică a textului sfânt în interpretarea sa, un ansamblu de instrumente de lucru", şi că lucrarea "trece dincolo de graniţele unei simple exegeze de specialitate, acoperind şi un areal de referinţă spiritual-practic şi de influenţă a textului sfânt la viaţa creştină, în desfăşurarea sa istorică, fapt care o şi particularizează, dându-i nota specifică de originalitate". (Pr. F.G.)