Apartamente sociale pentru tinerele nevoiaşe din Moldova

Data: 18 Iulie 2011

Misiunea socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei vine în sprijinul tinerelor din orfelinate, oferindu-le cazare, le învaţă diferite meserii şi apoi le ajută pentru a se putea angaja. Proiectul prin care se fac acestea se intitulează "Spre independenţă", prin care se urmăreşte prevenirea migraţiei tinerelor în alte ţări.

Potrivit părintelui Oleg Paraschiv, coordonatorul proiectului, cele şase beneficiare din acest an au fost selectate de la orfelinatele din Cinişeuţi (raionul Rezina) şi oraşul Orhei, precum şi din familiile dezorganizate din localităţile raionului Orhei. Iniţial, au fost identificate 16 adolescente, a fost analizat fiecare caz în parte şi, în funcţie de gradul de dificultate socială, şase dintre ele au fost alese pentru următoarea etapă a proiectului. Celelalte adolescente vor fi asistate în cadrul Centrului de consultanţă prin ajutor la întocmirea documentelor şi găsirea unui loc de muncă, precum şi în alte probleme pe care le au. Beneficiarele din acest an sunt adolescente cu vârsta de 15-16 ani, în mare parte orfane sau din familii dezorganizate. Iniţial, acestea vor avea o perioadă de probă de două săptămâni, în cadrul căreia vor fi familiarizate cu regulamentul intern al apartamentului social, serviciile de care pot beneficia şi vor cunoaşte echipa de lucru, precum şi grupul de beneficiere. Ulterior va fi semnat cu ele un contract pentru şase luni, iar la sfârşitul acestei perioade va fi analizat gradul de realizare a obiectivelor propuse şi activitatea ce urmează să se realizeze în continuare. Proiectul a fost lansat în 2007. Concomitent, fetele învaţă şi la o şcoală profesională, căpătând una dintre calificările: frizer, croitor, bucătar, chelner. (A.Z.)