Apartamentele din complexul Palas pot fi deja achiziţionate
Începând de miercuri, persoanele interesate de achiziţionarea unui apartament în complexul rezidenţial Palas vor putea demara procedurile de rezervare şi de încheiere a antecontractelor, după ce, în prealabil, vizitează cele două apartamente - model, în mărime naturală, construite în interiorul showroom-ului situat în vecinătatea Teatrului „Luceafărul“. Pentru primele 100 de apartamente, dezvoltatorii au stabilit un preţ promoţional, de 1.490 de euro pentru metrul pătrat construit (preţ fără TVA)
Showroom-ul Palas, în care vor putea fi vizitate cele două apartamente la scară reală, complet echipate şi decorate de designeri profesionişti din Italia a fost inaugurat ieri, în prezenţa preşedintelui Iulius Group, Iulian Dascălu. Apartamentele ce vor fi ridicate la Palas vor putea deja să fie achiziţionate, chiar dacă finalizarea complexului rezidenţial este estimată pentru primăvara anului 2010. Construite după cele mai noi standarde de calitate, cele două apartamente - model cuprind două băi spaţioase, bucătărie, dressing, spaţii special create pentru amplasarea maşinii de spălat rufe şi cea de uscat rufe. În costul final al apartamentelor intră dotarea bucătăriilor şi băilor cu mobilier ultramodern şi electrocasnice de ultimă generaţie, precum şi placarea pardoselilor şi suprafeţelor verticale. „În cazul acestor apartamente, ne-am concentrat atenţia pe calitate şi design. Nu întotdeauna asta înseamnă şi lux. De aceea, o mare parte dintre cetăţenii oraşului Iaşi şi nu numai şi le vor putea cumpăra“, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele Iulius Group. Cele două apartamente prezentate în showroom au suprafeţe utile de 80 mp (apartamentul cu două camere) şi respectiv 120 mp (cel cu trei camere), iar designul interior a fost realizat de firma italiană Arrendamenti Macchini. Pentru primele 100 de apartamente dezvoltatorii au stabilit un preţ promoţional de 1.490 de euro pentru fiecare metru pătrat construit (preţul nu include TVA). Conslierii showroom-ului îi vor asista pe clienţi pe întreaga durată a procesului de achiziţie, iar un proiectant-grafician va prezenta pe computer finisajele interioare, care pot fi personalizate conform dorinţei clienţilor. Viitorii proprietari ai apartamentelor Palas vor beneficia în imediata apropiere a locuinţelor de o zonă comercială, cel mai mare parc amenajat din estul României, patinoar, teatru de vară şi acces facil la servicii, ansamblul fiind situat în chiar centrul oraşului.