Apel la ajutor şi rugăciune pentru victimele cutremurului din Haiti

Data: 19 Ianuarie 2010

Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi, cu sediul la Chicago, transmite un apel la ajutor şi rugăciune pentru cei afectaţi de cutremurul devastator de marţi, 12 ianuarie, din Haiti, informează Basilica. Într-un mesaj citit pe 17 ianuarie în toate parohiile Arhiepiscopiei româneşti din America, IPS Arhiepiscop Nicolae îndeamnă la rugăciune şi pentru supravieţuitorii cutremurului din Haiti, pentru cei fără adăpost, pentru răniţi, bolnavi, pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În acest sens, înaltul ierarh român a anunţat organizarea unor colecte speciale în fiecare parohie din cadrul eparhiei şi a amintit acţiunea similară iniţiată de Organizaţia de Caritate Creştină Ortodoxă Internaţională, în numele ortodocşilor din Statele Unite ale Americii. „Este datoria noastră de creştini să împlinim porunca Domnului şi să avem grijă de cei care sunt flămânzi, însetaţi, goi, bolnavi sau străini“, a menţionat Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae, într-un interviu acordat postului de radio TRINITAS.