Apel la normalitate pentru familia creştină

Un articol de: Ion Cătălin Mîinescu - 04 Feb 2016

Tulburi vremuri ne sunt date să trăim și greu încercați suntem cu vorbe adânc meșteșugite spre a suna din coadă și a ne sminti în numele unei demo­crații și al unei globalizări, cărora, dacă există, cu siguranță că nu asta le este esența. Alergarea frenetică în și spre o lume morală, construită pe fundamentul multimilenar al unei tradiții creștine, în care nu puterea, nu dominarea, nu impunerea unui idol i-au fost rațiune, ci Iubirea. Această goană a noastră a născut de „cealaltă” parte – minoritară, falsa deschidere către „respectarea drepturilor omului”, către „tole­ranță”, către „civilizație”. De parcă iubirea ar putea genera intoleranță, ură, îndoctrinare absurdă. De parcă iubirea ar putea să ne întunece rațiunea și să ne îmbrâncească în discriminări ilogice. Nu putem ignora privirea rece și respirația hotărâtă ale unei lumi care se pretinde deschisă prin înverșu­narea cu care cere spargerea oricăror bariere, inclusiv pe cele ale bunului-simț.
Sigur că Dumnezeu ne lasă să alegem, întotdeauna a făcut-o. Dar în fața multor lucruri suntem doar niște copii fără judecată și fără discernământ care nici după ce aleg nu-și pot asuma greșeala.

Familia este formată din bărbat și femeie. Așa a fost mereu și așa va fi! Așa am apărut și noi, fiecare, din iubirea lor am fost zămisliți și în iubirea lor am crescut, împărțind la rându-ne iubire! Așadar, vrem să spunem tuturor că asocierea prin Taina Cununiei dintre un bărbat și o femeie nu este doar o tradiție, o obișnuință, un obicei la care oamenii au fost siliți să adere! Este firescul nostru pe care vrem să îl păstrăm, în care vrem să ființăm în continuare! Și mai vrem să ne creștem copiii și să-i educăm așa cum omenirea o face de la crearea ei! (Prof. Ion Cătălin Mîinescu, președinte Filiala Olt a APOR)