Apel la rugăciune pentru pace

Data: 05 Septembrie 2013

La sărbătoarea Naş­terii Maicii Dom­nului (8 septembrie 2013), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a­dre­sează ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Patriarhia Ro­mână următorul apel la ru­găciune pentru pace:

Deoarece în timpul prezent pacea este tot mai mult a­meninţată, adresăm un apel la rugăciune pentru pace, în data de duminică, 8 septembrie 2013, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, apărătoarea celor aflaţi în nevoi şi necazuri, „bucuria şi împăcarea lumii“.

În acest sens, îndemnăm pe toţi ierarhii, preoţii, monahii, monahiile şi credincioşii din Patriarhia Română să în­mul­ţească rugăciunile pentru pace.

Toţi oamenii avem datoria morală de a ne ruga şi de a lucra pentru pace, după în­demnul Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul păcii, Care spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!“ (Matei 5, 9).

Să folosim timpul acesta al sărbătorii Maicii Domnului spre a înmulţi rugăciunea pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pace în Siria, Egipt şi alte zone ale Orien­tului Mijlociu, unde mulţi creştini sunt victime ale pri­goanei şi violenţei. Să ne ru­găm ca pacea să fie lumina vieţii pentru toţi oamenii, indiferent de religie sau cultură.

Prin urmare, la Sfânta Li­turghie, după citirea Sfintei Evanghelii, către sfârşitul ecteniei întreite se vor citi din Li­turghier „rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dez­ră­dăcinarea urii şi a toată răutatea“.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române