Apeluri la populație pentru folosirea raţională a apei

Data: 07 Iulie 2022

România nu se confruntă cu o criză de furnizare a apei potabile la nivel naţional, chiar dacă multe lacuri de acumulare sunt la un nivel de umplere de numai 68%, dă asigurări ministrul mediului. Totuși, autoritățile fac apel la populație să folosească apa cu măsură, fără să o risipească. În acest moment, sunt afectate de secetă 115 localităţi din judeţele Botoşani, Galaţi, Bacău, Neamţ, Vrancea, Cluj şi Argeş. Fermierii din Botoșani, unde situația este gravă, solicită declararea stării de urgență în județ.

În condițiile în care, în această perioadă, sunt localități care au rămas fără apă, ministrul mediului, Barna Tanczos, a recomandat oamenilor să fie „precauți și responsabili” cu privire la modul cum utilizează apa potabilă.

„Trebuie să ştim că foarte multe lacuri de acumulare, chiar dacă sunt undeva la 68% nivel de umplere, asigură alimentarea cu apă şi nu avem o criză de furnizare de apă potabilă la nivel naţional. (...) Apa potabilă este o resursă de care trebuie să avem grijă şi în perioade de abundenţă, şi în perioadele în care nu avem secetă, pentru că această apă este valoroasă. În spatele asigurării apei potabile sunt investiţii, sunt cheltuieli, chiar dacă la buzunar nu ne afectează dacă udăm grădina în fiecare dimineaţă”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, la Digi 24.

Şeful de la Mediu a menţionat că este prioritară furnizarea de apă potabilă, iar în localitățile cu rezerve scăzute este necesară reducerea consumului.

„Trebuie să fim conştienţi de faptul că prioritatea numărul unu pentru furnizorii de apă este asigurarea apei potabile. De aceea, facem apel la responsabilitate. (…) Trebuie să conştientizăm că acolo unde autorităţile fac apel la reducerea consumului de apă potabilă, chiar este nevoie de o responsabilitate la nivel individual, pentru că sunt multe localităţi afectate în momentul de faţă”, a precizat Barna Tanczos.

Și Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a rugat populația să folosească rațional apa, precizând că nu recomandă udatul grădinilor sau umplerea unor bazine sau piscine.

„Este extrem de important ca populaţia să înţeleagă faptul că sistemele de alimentare cu apă potabilă au fost dimensionate fără folosinţă de irigaţii şi nu recomandăm în această perioadă udatul grădinilor şi umplerea unor bazine/piscine”, au precizat reprezentanţii ANAR, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, ANAR îl contrazice pe ministrul mediului și susține că rezerva de apă în cele 40 de lacuri principale de acumulare, cu rol în alimentarea populaţiei, este acum de 3,45 miliarde metri cub, reprezentând un coeficent de umplere de 82%, nivel care va scădea până la sfârșitul lui iulie și va ajunge la 68%.

În prezent, în bazinele hidrografice Someş-Tisa, Banat, Olt şi, în special, în Siret şi Prut-Bârlad se înregistrează debite sub minimul necesar satisfacerii cererii de apă, potrivit Apelor Române. (C. Z.)